Supriză plăcută pentru iubitorii de FOTBAL! Iată unde vor fi difuzate MECIURILE din Liga I

Supriză plăcută pentru iubitorii de FOTBAL! Iată unde vor fi difuzate MECIURILE din Liga I
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Digi Sport va transmite, în direct, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii, începând din luna februarie, precum şi următoarele sezoane ale celor două competiţii, până în 2019, potrivit unui comunicat al companiei RCS&RDS, care deţine această televiziune.

Potrivit sursei citate, RCS&RDS nu va percepe clienţilor săi niciun cost suplimentar la abonamentul de servicii de televiziune prin cablu şi satelit, pentru vizionarea meciurilor din Liga I. Nu va fi vorba doar de includerea posturilor Look TV şi Look Plus, care au televizat meciurile din turul Ligii I,  ci de difuzarea meciurilor pe canalele Digi Sport, cu producţie proprie.

"Ne bucurăm că le putem oferi clienţilor noştri Liga 1, fără costuri suplimentare. Prin transmiterea celor două competiţii importante din fotbalul românesc, le oferim clienţilor noştri posibilitatea de a urmări în direct meciurile echipelor preferate, aşa cum am avut-o şi în ultimii cinci ani tot prin intermediul canalului propriu cu profil sportiv, Digi Sport", a declarat Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al RCS&RDS.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I, iar în turul Ligii I transmisiunile s-au făcut la televiziunile  Look TV şi Look Plus.

Conform contractului, LPF va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

Surse din piaţa media susţin că RCS-RDS a plătit către Intel Sky Broadcast 12 milioane de euro pentru a putea televiza Liga I şi că meciurile vor fi transmise în continuare şi de posturile Look TV şi Look Plus.

Citit 1540 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015 10:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.