FOTBAL/ Culisele titularizării lui Ma-Kalambay, portarul care a gafat la eşecul cu Dinamo

FOTBAL/ Culisele titularizării lui Ma-Kalambay, portarul care a gafat la eşecul cu Dinamo
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Hotoboc, portarul titular din turul campionatului, n-a mai fost jucătorul Oţelului până în preziua meciului cu Dinamo


Formaţia Oţelul Galaţi a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 0-1 (0-1), de Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a 18-a din Liga I. Meciul a fost decis de o serie de erori în defensiva gălăţenilor, care s-au soldat cu golul marcat de Marius Niculae în minutul 44. Dan Popescu i-a pasat în spate lui Tavares, acesta a întârziat degajarea, Rotariu a venit imediat în presing, mijlocaşul Oţelului a ratat driblingul iar de aici s-a ajuns la un corner „din nimic” pentru Dinamo. A urmat centrarea, iar portarul Ma-Kalambay a gafat impardonabil: a ieşit pe o traiectorie ocolitoare, a ajuns târziu la minge şi într-o poziţie grea, cu Solomou între el şi Niculae, a întins mâinile dar n-a mai apucat să respingă, dinamovistul marcând cu capul în poarta goală. „Ne-am bătut singuri. Nu poţi să faci greşeli din astea, e incredibil. Pentru asta a fost băgat în poartă, să iasă pe centrări, din păcate Maka a comis-o”, şi-a exprimat supărarea antrenorul Tibor Selymeş

Hotoboc, o lună în incertitudine

Anunţarea primului „11” ales de Selymeş şi lista de rezerve a adus două surprize de proporţii. Prima, în atac s-a mizat pe Tudorie, dar niciun alt atacant pe lista de rezerve. Cristea e accidentat, dar ce-i cu Yulu-Matondo de nu-i nici rezervă? Ipoteza unei probleme cu legitimarea a fost confirmată de Cristian Munteanu, team-managerul Oţelului, nu-i sosise „cartea verde” din Egipt, ţară unde a evoluat ultima dată. „Cei de la federaţia egipteană parcă sunt de pe altă planetă, de trei săptămâni insistăm continuu împreună cu cei de la federaţia noastră, zadarnic”, a explicat Munteanu.

Cealaltă surpriză a fost titularizarea portarului Ma-Kalambay, în condiţiile în care Hotoboc apărase bine în tur iar „Maka” a venit târziu la echipă şi este în urmă cu pregătirea după ce apărase în doar 9 meciuri în ultimele trei sezoane şi jumătate. Totul ne-a fost explicat de o sursă din interiorul echipei prin faptul că Hotoboc nu a mai avut drept de joc până în preziua meciului. „Pe 30 ianuarie clubul a fost anunţat că, printr-o decizie a instanţei în procesul de insolvenţă a Universităţii Craiova, clubul lui Mititelu, drepturile federative în cazul lui Hotoboc aparţin acestuia. Lucrurile s-au rezolvat abia vineri, când portarul a redevenit jucătorul Oţelului. În toată această perioadă, Hotoboc s-a aflat într-o situaţie plină de incertitudine în ceea ce priveşte viitorul său, aspect care i-a marcat pregătirea”, ne-a dezvăluit sursa citată.

În urma înfrângerii de sâmbătă, coroborată cu victoria celor de la CSMS Iaşi în deplasare, cu Viitorul (scor 3-0), Oţelul a coborât din noi pe penultimul loc în clasamentului Ligii I. În etapa următoare, echipa gălăţeană va juca în deplasare cu Concordia Chiajna, vineri – 27 februarie, de la ora 18.00.


CITEŞTE ŞI: Oţelul a fost învinsă de o GAFĂ a noului său portar

Citit 2435 ori Ultima modificare Duminică, 22 Februarie 2015 22:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.