BADMINTON/ Gălăţenii au dominat „Naţionalele” de tineret

BADMINTON/ Gălăţenii au dominat „Naţionalele” de tineret
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sala „Siderurgistul”a fost gazda întrecerilor Campionatului Naţional de badminton pentru tineret. Timp de trei zile, la Galaţi s-au confruntat cei mai buni sportivi din ţară - la individual şi pe echipe. Între cluburile participante s-au aflat şi cele gălăţene, CSU şi Siderurgistul.

Competiţia a fost dominată de gălăţenii de la CS Universitatea, care au cucerit nu mai puţin de 12 medalii: patru de aur, trei de argint şi cinci de bronz. În fruntea performerilor s-a situat Cătălina Simionescu, o adevărată eroină, care a cucerit cele patru medalii de aur: pe echipe, la simplu, la dublu fete şi la dublu mixt. Competiţia pe echipe a câştigat-o CSU, cu două victorii cu 3-2 în faţa urmăritoarelor, Sportul Studenţesc şi Ştiinţa Bacău.

Iată şi performanţele gălăţenilor de la CSU în întrecerile individuale: simplu băieţi: Cosmin Panfil - locul II, simplu fete: Cătălina Simionescu - locul I şi Irina Călin - locul III, dublu băieţi: Florin Tudor/Al. Blăniţă (Iaşi) - locul II, dublu fete: Cătălina Simionescu/Irina Călin - locul I şi Miruna Niţu/Adelina Marin (Bacău) - locul II, dublu mixt, Cătălina Simionescu/Collins Filimon - locul I, Radu Rusu/Andreea Dimitriu - locul III şi fraţii Miruna şi David Niţu - tot locul III. Gălăţenii au obţinut şi o a 13-a medalie, prin Mircică Tudor (Siderurgistul), împreună cu bucureşteanul Florentin Gâscă - locul III, şi bronz, la dublu băieţi.

Peste două săptămâni (23-24 mai), la Bacău va avea loc un turneu de seniori, care contează şi ca etapă pentru Campionatul Naţional.


BASCHET FEMININ/ Naţionala României s-a impus clar

Citit 778 ori Ultima modificare Luni, 11 Mai 2015 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.