Junioarele de la United merg la turneul final de handbal

Junioarele de la United merg la turneul final de handbal
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La Galaţi a avut loc un atractiv turneu de handbal pentru junioare III (14-15 ani), în cadrul semifinalei a doua a Campionatului Naţional. Timp de două zile s-au întrecut United Galaţi, ASC Corona 2010 Braşov, LPS Roman şi Olimpic Tg. Mureş. O grupă extrem de echilibrată, în care disputa pentru calificarea la turneul final s-a dus în trei. United s-a descurcat foarte bine, cucerind punctele necesare obţinerii biletelor pentru ultima fază.

Au fost rezultatele: 18-14 cu Braşov, 28-20 cu Roman şi 17-21 cu Tg. Mureş. Cea mai palpitantă dispută a avut loc între primele două clasate. Gălăţencele au condus cu 6-4, dar oaspetele, cu o echipă robustă, au preluat frâiele jocului pe care l-au câştigat cu o diferenţă de patru goluri. Clasamentul final arată astfel: 1. Olimpic Tg. Mureş – 9p, 2. United – 6p, 3. Corona – 3p, 4. LPS Roman – zero puncte.

Cele patru echipe au fost premiate de organizatori cu diplome şi cupe, fiind evidenţiată evoluţia echipei noastre, care a obţinut o calificare spectaculoasă între cele mai bune opt grupări din ţară.

Lotul jucătoarelor gălăţene a arătat astfel: Mădălina Moraru, Diana Sârbu – Anca Chirică, Alexandra Popescu, Adelina David, Andreea Duda, Ana Maria Gogu, Raluca Tănasă, Mădălina Drăgan, Daniela Asanache, Teofilia Jinga, Giulia Vlad, Ada Lungu, Ionela Popa, Elisabeta Dinga şi Andreea Stafie.

Turneul final va avea loc în perioada 10-14 iunie, dar ar putea fi devansat datorită examenelor de capacitate. Cele opt formaţii calificate sunt: United, LPS Brăila, CSS2 Bucureşti şi LPS Slatina (în Seria I), Olimpic Tg. Mureş, Grupul Şcolar Energetic Rm. Vâlcea, CSS Călăraşi şi HC Activ Plopeni (în Seria a II-a).


 

Citit 1122 ori Ultima modificare Marți, 12 Mai 2015 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.