* Tehnicianul gălăţean consideră că doar lipsa de experienţă, generată de absenţa de foarte mulţi ani de la turneele finale, a lipsit pentru a învinge vicecampioana olimpică şi nu numai
Echipa naţională de baschet feminin a României a participat la turneul final al Campionatului European pentru prima dată după o pauză de 8 ani, graţie statutului de ţară co-organizatoare, împreună cu Ungaria. Deşi nu a câştigat niciun meci şi, implicit, nu s-a calificat din grupă, impresia generală a fost una bună, conform reacţiilor din presa românească şi nu numai, mai ales după ce a fost aproape de două victorii istorice, conducând până aproape de final în meciurile cu Ucraina şi cu vicecampioana olimpică, Franţa. Gălăţeanul Florin Nini, selecţionerul echipei României, şi-a prezentat concluziile după acest turneu într-un interviu pentru „Viaţa liberă”, ocazie cu care a oferit informaţii şi despre cele două echipe de Liga Naţională ale clubului pe care-l manageriază, Phoenix Galaţi.
- S-a terminat turneul final al Campionatului European feminin, competiţia care a reprezentat cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră, din postura de selecţioner al echipei naţionale. Care vă sunt primele concluziile?
- Din punct de vedere al rezultatelor, nu putem deconta victorii şi calificare din grupă. Din start nu ne era o grupă favorabilă, punând pe hârtie datele statistice, ca număr de prezenţe ale jucătoarelor din celelalte echipe în Campionate Europene şi cupele europene, Euroligă, respectiv EuroCup. De exemplu, Franţa a venit cu 11 jucătoare prezente în EuroLigă şi a 12-a, românca Ana Căta-Chiţiga, în EuroCup, dar care din acest sezon va merge şi ea în Euroligă după ce a semnat cu Burges. Muntenegru are 6-7 jucătoare, Ucraina cam la fel. Cehia are nouă jucătoare de Euroligă, plus omogenitate, cinci sunt împreună la USK Praga şi alte trei la Brno, s-a văzut că au avut relaţiile de joc cele mai sudate. Astfel, plecam din poziţia de outsider. Evoluţiile noastre, în schimb, cred eu că au arătat că munca făcută în decursul unui an şi jumătate a fost una foarte bună. Am avut cele mai bune evoluţii în compania unor parteneri de calibru, am crezut în noi, am arătat că ne-am respectat adversarul dar nu ne-am temut de el. Diferenţa a fost făcută în momentele importante de plusul de experienţă şi maturitate a adversarului, când la noi a ieşit la iveală teama de un rezultat istoric sau poate doar simpla presiune a mizei care era în joc. Una peste alta, cred că este un bilanţ pozitiv, cred eu că echipa naţională are un nucleu pe care se poate baza la calificările următoare. Cred că acest EuroBasket trebuie să reprezinte un punct zero pentru noi. Am arătat că, cu eforturi constante şi foarte mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental, putem să ne apropriem de valoarea competitoarelor noastre. Iar cu plusul de experienţă dat de participarea la competiţii de nivel european am putea să şi câştigăm în compania lor.
- Aţi avut două partide pe care le-aţi controlat până în ultimul sfert, cu Ucraina şi cu Franţa, vicecampioana olimpică. Ce a lipsit ca să ţineţi ritmul până la capăt?
- Maturitatea şi experienţa au fost lucrurile care ne-au lipsit. La meciul cu Franţa aveam patru aruncări de 3 puncte reuşite, cu un procentaj bun, eram oarecum îndreptăţiţi să căutăm aruncările de la distanţă. Am mai avut patru, dar n-a mai intrat niciuna. Mai mult, am ratat foarte uşor din apropierea coşului după recuperările ofensive. Partea plină a paharului este că împotriva Franţei am fost singura echipă care a reuşit 15 recuperări ofensive, ceea ce spune multe. Elisabeth Pavel şi Florina Paşcalău au fost jucătoare care au reuşit recuperări, dar care au ratat din apropierea coşului. Lipsa de experienţă a însemnat o scădere a lucidităţii şi de aici ratările din final. Faptul că conduci un adversar de asemenea calibru îţi provoacă o presiune suplimentară. De partea cealaltă, adversarele sunt obişnuite să joace sub presiune şi asta le-a dat linişte şi siguranţă în luarea deciziilor.
„Suntem în discuţii cu patru antrenori”
- Să vorbim şi de ce ne arde mai tare pe plan local, Clubul Phoenix. Care este stadiul demersurilor pentru desemnarea unui nou antrenor la echipa de fete, post rămas vacant după plecarea lui “Sakis” Paralikas?
- Suntem în discuţii cu un antrenor român şi trei tehnicieni din străinătate. Mai sunt în aşteptare şi alte propuneri ale agenţilor. Noi am fi vrut să avem deja stabilit antrenorul şi lotul de jucătoare, dar totul depinde de nivelul sprijinului financiar din partea Primăriei. Aşteptăm concretizarea unui buget pentru echipa de băieţi pentru a şti exact ce buget de salarii avem şi la fete, să putem negocia la concret. Cheltuielile sunt mai mari în campionatul masculin, pentru că nivelul este net superior celui feminin. Sper ca săptămâna aceasta să primim girul autorităţilor, care ne-au promis sprijin suplimentar după prmovarea băieţilor în Liga Naţională. În primul an, la băieţi obiectivul este evitarea retrogradării, unul foarte greu de atins, comparabil cu cel de a intra din nou în play-off cu echipa de fete. Vom căuta să facem achiziţii la ambele echipe cu care să ne atingem obiectivele amintite şi totodată să putem oferim fanilor noştri în continuare baschet de calitate, spectaculos.
“Vrem ca Amber Jones să rămână”
- Ce jucătoare, dintre cele care au evoluat în ultimul sezon, mai sunt sub contract cu Phoenix?
- Doar Gabriela Necula, Andreea Creţu, surorile Fota şi cam atât. Celelalte şi-au terminat contractele, dar cu unele dintre ele mai suntem în negocieri. Americanca Amber Jones îşi doreşte să continue aici, noi la fel, a dat dovadă de un caracter frumos şi vrem să avansăm cu negocierile în această săptămână. Dar totul depinde de buget, până acum am primit de la municipalitate mai puţin ca anul trecut. Bugetul general al sportului pe Galaţi a fost mai mic, în condiţiile în care, îmi permit să o spun în numele tuturor, rezultatele echipelor din oraş au fost net superioare faţă de anul precedent. Normal ar fi fost ca munca performantă de la cluburile respective să fie răsplătită cu un plus al sprijinului financiar, astfel încât să ne putem continua proiectele şi să măcar să putem menţine ştacheta la acelaşi nivel de performanţă, dacă nu chiar să o ridicăm mai sus. Este foarte important să avem continuitate, doar aşa asigurăm arie largă de selecţie şi chiar un mediu propice sportului de masă, implicit al educaţiei tinerilor din oraş prin sport. Investiţiile în sportul de performanţă trebuie privite şi prin prisma acestui aspect, nu doar al rezultatului imediat la vârful piramidei. Performanţa înseamnă sportivi ce creează imagine oraşului, devin modele şi atrag copii în sală, o emulaţie pentru sportul de masă.
