Handbaliştii de la CSU, victime ale arbitrilor

Handbaliştii de la CSU, victime ale arbitrilor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Echipa masculină de handbal CSU Danubius a pierdut, duminică, scor 29-32 (14-16), partida susţinută pe teren propriu cu HC Adrian Petrea Reşiţa, din cadrul etapei a treia a Ligii Naţionale.

Echipa gălăţeană spera la prima victorie, însă, deşi a arătat din nou că are potenţial şi o putere de luptă impresionantă, n-a reuşit să o obţină, în mare măsură din cauza arbitrilor Tiberiu Dobre şi Mihai Potârniche. Aceştia au condus meciul într-o manieră scandaloasă, nefiind vorba de clasicele “ciupeli” în momente cheie, ci de decizii greşite în serie, toate într-o singură direcţie, în favoarea oaspeţilor.

"Băieţii au jucat din nou bine, la fel ca în prima etapă, când am pierdut la un gol, dar nu au putut avea şi satisfacţia unui rezultat bun, pentru că pur şi simplu nu am fost lăsaţi să jucăm", a declarat Florin Andronic, care de la acest meci este antrenorul principal al echipei, în timp ce Mihai Pantea a trecut pe funcţia de director tehnic.

CSU, care a condus o singură dată (scor 7-6, min. 12), s-a bătut din nou pentru fiecare minge şi nu a cedat lupta nici când a fost condusă la o diferenţă de cinci goluri. A revenit, chiar şi în condiţiile de arbitraj amintite, de la 14-19 (min. 33) la 19-20,  la fel ca de la 21-26 (min. 49) la 28-29 (min. 59), dar mai mult nu s-a putut. În a doua parte a reprizei secunde nu s-a mai putut conta pe unul dintre cei mai buni jucători din primele două etape, Alexandru Ciobanu, care a suferit o accidentare la genunchi.

În etapa următoare, miercuri, CSU are un meci extrem de greu, în deplasare cu Dinamo, o pretendentă la primele locuri.

Citit 1924 ori Ultima modificare Duminică, 30 August 2015 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.