KARATE TRADIŢIONAL/ Trofeul "Cupa României" a rămas la Galaţi

KARATE TRADIŢIONAL/ Trofeul "Cupa României" a rămas la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Clubul Kodo a confirmat că este cel mai bun din ţară * Campionul european Mihai Tâmpeanu, care este totodată şi unul din antrenorii clubului, a primit cea mai mare distincţie posibilă din partea Ministerului Tineretului şi Sportului


Clubul gălăţean Kodo îşi dovedeşte, încă o dată, supremaţia în rândul cluburilor de specialitate din ţară, reuşind să cucerească “Cupa României” la Karate Tradiţional, competiţie desfăşurată la Oradea. Astfel, CS Kodo repetă performanţă de anul trecut, când devenea primul club gălăţean care obţinea acest trofeu.

"Cupa României" este un trofeu care se acordă pentru bilanţul total al sportivilor unui club în concursurile individuale din cadrul Campionatului Naţional pentru toate categoriile de vârstă (copii, tineret, seniori).

"Am reuşit o nouă performanţă, câştigând pentru a doua oară, consecutiv, "Cupa României". A fost o competiţie extraordinară, cu mulţi sportivi din toată ţara, iar ai noştri s-au comportat exemplar", a declarat Mihai-Cristian Tâmpeanu, care împreună cu Alin Daiciu îi antrenează pe sportivii clubului.

Medaliaţii de la CS Kodo la Campionatul Naţional au fost: seniori: Mihai-Cristian Tâmpeanu (2 aur, 1 argint), Alin Daiciu (2 aur); tineret: Anca Codreanu (1 aur şi 2 argint), Spiru Ionescu (2 aur, 2 argint); juniori: Alexia Găină (1 aur, 1 argint, 2 bronz), Maria Butunoi (2 aur, 1 bronz), Alex Butura (2 aur, 1 argint), Alexandru Stanciu (1 argint); cadeţi: Bianca Moglan (2 aur, 1 bronz), Bianca Marinoae (2 aur, 1 argint), Bogdan Crăescu (1 aur) şi Corina Dogaru (1 aur). Rezultate bune au obţinut şi karateka Dragoş Homner şi Cosmin Guteş, care s-au clasat între primii opt sportivi ai României.

Cu prilejul acestei competiţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului i-a acordat distincţia de "antrenor emerit" lui Mihai-Cristian Tâmpeanu şi unuia dintre fondatorii clubului Kodo, Gabriela Ionete-Ciubucciu, cea care a fost şi antrenoarea lui Tâmpeanu.

În cei 20 de ani de activitate ca sportiv, Mihai Tâmpeanu a participat la 13 campionate europene, unde a obţinut 14 medalii de aur, 5 de argint şi 5 de bronz. La campionatele mondiale are un argint, alături de alte două clasări fruntaşe, pe locul patru, respectiv, cinci, iar la campionatele naţionale şi "Cupa României" a avut sute de clasări pe podium.

De asemenea, la competiţia de la Oradea, Karate Club Galaţi a participat cu cinci sportivi, patru dintre ei obţinând medalii: seniori: Roxana Stoica (1 argint, 1 bronz); cadeţi: Cristina Petcu (1 aur); tineret: Andreea Bureschi (3 bronz) şi Robert Istrate (1 bronz). Alexandru Picioruş s-a clasat în primii cinci la probele individuale.

Citit 2966 ori Ultima modificare Marți, 29 Septembrie 2015 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.