Victorie mare pentru Patricia Ţig, gălăţeanca a trecut de calificări la puternicul turneu de la Madrid

Victorie mare pentru Patricia Ţig, gălăţeanca a trecut de calificări la puternicul turneu de la Madrid
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

UPDATE , ora 20,45: În primul tur de pe tabloul principal, Patricia Țig o va întâlni pe rusoaica de 19 ani, Daria Kasatkina (locul 32 WTA).


 

Jucătoarea de tenis Patricia Maria Ţig (locul 134 WTA) a câştigat, sâmbătă, partida cu sportiva Maria Sakkari (Grecia, locul 118 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-4, în ultimul tur din calificările turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, disputat pe zgură şi dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro.

Astfel, gălăţeanca a intrat pe tabloul principal pentru prima dată la un turneu de acest nivel. Până acum, cel mai puternic turneu la care Ţig trecuse de calificări a fost cel de la Wuhan, cu premii de 2.212.250 de dolari, în septembrie 2015.

La Madrid, Ţig trecuse în primul tur de sportiva americancă Nicole Gibbs (74 WTA), scor 7-5, 7-6 (6).

În partida de sâmbătă, Patricia Ţig a avut de înfruntat o adversară în plină ascensiune şi în mare formă, Sakkari (20 de ani) reuşind luna trecută să ajungă pe tabloul principal de la Miami (premii de 6,1 milioane de dolari), unde a fost învinsă în primul tur de Irina Begu (scor 6-1, 6-3) după ce la turneul de Grand Slam de la Melbourne din acest (ianuarie) a trecut de calificări şi ajuns până în turul doi. În urmă cu o săptămână, Sakkari reuşise un parcurs foarte bun la turneul WTA de la Istabul (premii de 226.750 dolari), pe care l-a început în calificări şi l-a încheiat în sferturile de finală, după ce eliminase principala favorită, Anna Schmiedlova (locul 34 WTA), în primul tur.

Partida decisivă pentru intrarea pe tabloul principal de la Madrid a fost începută excelent de sportiva din Grecia, care a condus cu 4-0, apoi Patricia Ţig i-a anulat avantajul a doua break-uri, s-a ajuns la 4-3 si 5-5, dar Sakkari a reuşit totuşi să câştige setul cu un nou break.

În setul secund rolurile s-au inversat, Ţig a câştigat de două ori pe serviciul adversarei, a condus cu 3-0, dar s-a ajuns la 4-4, scor la care gălăţeanca a reuşit din nou break-ul şi a egalat situaţia la seturi.

În decisiv, Patricia Ţig s-a aflat mereu în faţa adversarei, a avut 4-1, Sakkari a anulat doar unul din cele două breakuri ale româncei, care apoi pe serviciul său a fructificat a patra minge de meci.

În urma acestei victorii, Patricia Ţiga şi-a asigurat un plus de 40 de puncte WTA şi un premiu de 13.250 de dolari.

România mai are alte patru jucătoare pe tabloul principal al turneului patronat de către Ion Ţiriac: Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Simona Halep, Irina Begu.

În acest an, gălățeanca a mai trecut de calificări în turneele WTA de la Charleston (SUA, 700.000 de dolari) și St. petersburg (Rusia, 700.000 de dolari), în ambele fiind învinsă în primul tur. 

Citit 1867 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 20:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.