Parcursul de vis al PATRICIEI ȚIG la Madrid s-a oprit înaintea semifinalelor

Parcursul de vis al PATRICIEI ȚIG la Madrid s-a oprit înaintea semifinalelor
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Gălăţeanca Patricia Ţig (21 de ani, locul 134 WTA) a pierdut, scor 3-6, 4-6, partida susţinută joi seară cu Samantha Stosur (Australia, locul 23 WTA), în turneul Premier Pandatory de la Madrid, încheind în sferturile de finală cel mai bun parcurs din carieră la un turneu de un nivel atât de ridicat.

Partida a fost destul de echilibrată, Stosur reuşind să se impună cu doar zece schimburi câştigate în plus (70, faţă de 60 Ţig) şi câte un singur break în fiecare set, cel de 5-3 în primul şi de 4-3 în al doilea. Aflată la al şaselea său meci în şapte zile la acest turneu, Ţig a părut obosită în special în al doilea set, s-a mişcat destul de greoi şi astfel nu a putut să mai aibă poziţionări optime la lovituri, iar pe acest fond au apărut cam multe greşeli neforţate care au făcut diferenţa. Chiar şi aşa, Ţig a impresionat prin puterea de a lupta până la ultima minge, elocventă fiind ajungerea în ultimul game, pe serviciul lui Stosur, la 0-40, moment în care s-a simţit din plin imensul plus de experienţă al fostului număr 4 mondial, australianca în vârstă de 32 de ani reuşind să gestioneze momentul critic şi să evite prelungirea partidei.

În semifinale, Stosur va juca cu singura româncă rămasă în turneu, Simona Halep, vineri de la ora 21.00.

Prin ajungerea în sferturile de finală, Patricia Ţig va fi premiată cu 114.560 euro şi 245 puncte în ierarhia WTA, care îi permite ca luni, la actualizarea clasamentului, să-şi vadă împlinit un prim mare vis, intrarea în Top 100 WTA (cel mai probabil chiar locul 100, în cel mai rău caz locul 104).

Gălăţeanca a început turneul în calificări, unde a trecut vineri de americanca Nicole Gibbs (74 WTA), scor 7-5, 7-6 (6), iar sâmbătă de Maria Sakkari (Grecia, 20 de ani, locul 118 WTA), scor 5-7, 6-4, 6-4. Apoi, Patricia Ţig a reuşit pe tabloul principal trei victorii care au reprezentat tot atâtea surprize de mari proporţii: în primul tur 6-3, 4-6, 6-2 cu rusoaica Daria Kasatkina (locul 32 WTA), în turul doi 6-2, 6-3 în faţa americancei Sloane Stephens (locul 21 WTA), iar în turul trei a trecut cu scorul 6-3, 6-4 de o altă americancă, Madison Keys (locul 25 WTA).

Patricia Ţig este antrenată de Răzvan Sabău din 2014, până atunci fiind pregătită mai bine de 10 ani de gălăţeanul Marian Dimulescu. Un merit substanţial în ascensiunea sa l-a avut şi Mihai Humă, acţionar la Arcada Company, care i-a asigurat sprijinul financiar fără de care nu ar fi putut participa la turnee.

 

Citit 3262 ori Ultima modificare Vineri, 06 Mai 2016 13:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.