Eu n-am să-ţi aduc vreo ocară
şi n-am să te-ntreb de ce minţi
când iadul mă duce-n ispită
şi câinele latră la sfinţi!
Am gând foarte bun pentru tine
când vii, dacă vii şi mai stai:
îţi spun poezii despre viaţă
şi chiar am să-ţi dau nişte rai,
cât vrei, din văz/duhul grădinii
cu măr şi cu şarpe-nţelept,
să-mi spui ce gust are păcatul,
să vezi ce-nsemnează ne/drept,
să vezi cum se cade în lume...
(în lumea aceasta, de rând)...
cum sunt şi nu sunt cumsecade,
aici, în infern, pe pământ!
Aici... (la cheremul cruzimii,
ştiut cel mai simplu cherem)...
aici stau şi-aştept, scăpătoareo...
şi, dacă nu vii, te blestem!
Dar n-am să-ţi aduc vreo ocară
şi n-am să te-ntreb de ce minţi
când iadul mă duce-n ispită
şi câinele latră la sfinţi!
