Are peste ”suta de kile” şi NU e vorba de obezitate. Un uriaş de 12 ani, ”comoara” din SALA DE HALTERE
Foto: Foto ”Viața liberă”, Sonia Baciu

Are peste ”suta de kile” şi NU e vorba de obezitate. Un uriaş de 12 ani, ”comoara” din SALA DE HALTERE
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Cea mai recentă „comoară” descoperită de antrenorii de la Dunărea o reprezintă singurul halterofil din ţară la această vârstă cu peste 80 de kilograme şi „viteză şi mobilitate ideale pentru a deveni cel puţin campion european”


Campionatul Naţional de haltere pentru cadeţi (9-12) de la Botoşani, discuţie telefonică cu Mihai Nicolae, unul dintre cei doi antrenori de la CSM Dunărea: „La categoria plus 56 de kilograme, Kamer Kaan Andreas, ambele cu k, locul trei. Ţine minte momentul acesta, vorbim peste câţiva ani. În sfârşit vom avea un campion european la categoria maximă de greutate dacă avem continuitate. E singurul halterofil din ţară la vârsta lui care are peste 80 de kilograme. Acum are 112”. Stai, cum adică 112 kg la 12 ani? Oarecum firesc, primul gând pleaca spre obezitate, în aşteptarea răspunsului.

După o lună, în sfârşit reuşim să ne întâlnim. Îl măsori instantaneu din priviri, n-arată deloc a copil cu obezitate, e doar un mic uriaş. Mic doar ca vârstă, pentru că e cam înalt la vârsta asta, mi se spune că are 1,75, ceea ce explică într-o oarecare măsură afişajul cântarului. Un puşti voinic, numai bun pentru haltere. „Nici vorbă de obezitate, i-am făcut toate analizele necesare, e sănătos tun. Şi nici strat adipos nu are cine ştie ce, fizic are tot ce-i trebuie pentru acest sport”, simte antrenorul  nevoia de a lămuri orice dubiu.

"Pariul" profesorului de sport

Kaan îşi începuse toamna trecută drumul spre ceea ce tehnicienii prognozează a fi mari performanţe, ca un pariu al profesorului său de sport, Marian Savin, de la Şcoala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. „Haltere, ascultaţi-mă şi o să mă pomeniţi”, rememorează Loreta Kamer, mama sportivului, îndemnul profesorului. „Am fost sceptică, în gând îmi spuneam că poate aşa spune la fiecare, dar cu voce tare am spus: Încercăm! De atunci viaţa lui s-a schimbat, face totul din plăcere. Dimineaţa la 7 e gata să plece la antrenamente, niciodată n-a spus «nu mai merg». Parcă a avut dintotdeauna dorinţa de a face haltere”, a continuat povestea mama micului uriaş. Şi antrenorul Mihai Nicolae recunoaşte că, iniţial, a fost sceptic: „Îmi povestise profesorul Savin despre el, dar la prima vedere nu m-a încântat. Însă, de la prima apariţie în sala de antrenament, m-a convins. Viteză, mobilitate exact cât trebuie, toate calităţile. Forţa o dezvoltăm noi, dar fără grabă, să lăsăm şi mama natură să-şi facă treaba. Dacă avem continuitate şi la momentele oportune vom fi ajutaţi, consider că peste trei ani putem ataca titlul european de cadeţi, primele medalii internaţionale majore. Foarte important, Kaan este şi unul dintre cei mai buni elevi din şcoala sa”.

„Dezgheţat”, Kaan a trecut foarte repede peste timiditatea inerentă primei întâlniri cu „presa”, surprizând prin maturitatea cu care vorbeşte despre prima medalie din scurta sa carieră: „Sincer, îmi convine că am luat locul trei şi nu mai mult. Mi-a rămas loc pentru bucurie mai mare când o să reuşesc locul doi, la fel când o să ajung la primul loc”.

Eroul familiei

La haltere a acceptat să meargă atras de a ideea de a încerca un sport nou pentru el. „Am mai fost la karate, judo, înot, dar nu m-au prins. Aici mi-a plăcut de prima dată, poate şi pentru că am dat peste colegi foarte prietenoşi. Doar prima săptămână mi s-a părut foarte greu, apoi m-am obişnuit şi a început să-mi placă tot mai mult. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat este că nu contează acum cât ridici, ci cum ridici”, spune Kaan.

Are parte de susţinerea întregii familii, pentru care a devenit un erou. „Când îl vâd că pleacă la antrenament cu zâmbetul pe buze, la fel este când se întoarce, când îl vad cu câtă dăruire şi conştiinciozitate practică acest sport, am convingerea că o să-mi văd fratele în anii următori câştigând toate campionatele posibile. Fratele meu este eroul meu”, a subliniat acest aspect Oana, sora în vârstă de 20 de ani.

Aplauzele clasei, mai de preţ ca medalia

După primul său Campionat Naţional, unde antrenorul spune că „s-a descurcat excelent la primul test în condiţii de stres”, Kaan a spus că cea mai mare satisfacţie a avut-o la întoarcerea acasă. „La început, doamna dirigintă şi colegii nu păreau încântaţi, poate şi pentru că am lipsit pentru a merge la competiţie. Acum am deja un grup mare de suporteri. Când m-am întors de la Botoşani, am intrat în clasă cu medalia la mine şi au început toţi să mă aplaude. Aşa mândru de mine nu am fost niciodată, a fost mai emoţionant şi mai frumos chiar şi faţă de momentul urcării pe podiumul de premiere”.

Apoi, a potolit şi o altă curiozitate, cea generată de numele neobişnuit pentru un român. „Tata este turc, are firma în Galaţi. La Botoşani, un adversar mi-a spus că, la categoria maximă de greutate, cel mai mare campion a fost un turc, deci am într-un fel şi din partea tatălui un plus de motivaţie”, a explicat Kaan. De altfel, urma să plece în vacanţă în Turcia, acolo unde, a ţinut să precizeze, mândru, că nu are nevoie să vorbească limba turcă pentru că şi-a învăţat rudele să comunice în română.

Citit 6058 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 00:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.