FOTBAL Liga a III-a. Serie accesibilă pentru cele trei echipe gălăţene

FOTBAL Liga a III-a. Serie accesibilă pentru cele trei echipe gălăţene
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Metalosport, Sporting Lieşti şi Avântul Valea Mărului au fost repartizate în Seria I * Campionatul începe peste o săptămână


Federaţia Română de Fotbal a anunţat, cu o săptămână înainte de startul noului sezon (2 şi 3 septembrie), cele 74 de echipe care s-au înscris şi au fost admise să participe în campionatul Ligii a III-a. Există posibilitatea ca luni sau marţi să fie primită  şi Farul Constanţa, totul depinzând de declararea sau nu a falimentului clubului de la malul mării.

Totodată, a fost făcută şi repartizarea echipelor în cele cinci serii care compun noul campionat, iar apoi s-a tras la sorţi şi calendarul competiţional.

Cele trei formaţii din judeţul Galaţi, Metalosport, Sporting Lieşti şi nou-promovatea Avântul Valea Mărului, au fost repartizate în Seria I, una compusă din 15 echipe. Fiind număr impar de participante, în fiecare etapă una din ele va sta, prima care are liber fiind chiar Metalosport. Cel puţin la prima vedere, este o serie accesibilă, cu adversare fără mari pretenţii, astfel că dorinţa celor de la Metalosport de a promova în eşalonul secund pare realizabilă. Celelalte 12 componente ale Serie I sunt: Sportul Chiscani (Brăila), Olimpic Cetate Râşnov (ambele nou promovate din Liga a IV-a), SC Bacău, Olimpia Râmnicu Sărat, Ştiinţa Miroslava (Iaşi), CSM Roman, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Aerostar Bacău, CSM Paşcani, Atletico Vaslui, AFC Odorheiu Secuiesc şi AFC Hărman (Braşov).

Surprinzător, una dintre formaţiile puternice ale seriei se anunţă a fi AFC Hărman, echipă care s-a întărit cu patru jucători cu exprienţă în prima ligă.

SC Bacău a renunţat la locul din Liga a II-a şi s-a înscris în Liga a III-a, dar sub acest nume va juca de fapt Gauss Răcăciuni, mai nou Gauss Bacău, echipă care a pierdut barajul de promovare din Liga a IV-a.

Programul echipelor gălăţene în primele cinci etape este următorul:

Metalosport: stă în prima etapă, Aerostar Bacău (deplasare), Sporting Lieşti (a), Cetate Râşnov (d), Sportul Chsicani (a).

Sporting Lieşti: Cetate Râşnov (d), Sportul Chiscani (a), Metalosport (d), Avântul Valea Mărului (a), AFC Odorheiu Secuiesc (d).

Avântul Valea Mărului: SC Bacău (a), stă, Aerostar Bacău (a), Sporting Lieşti (d), Cetate Râşnov (a).

Se va juca tur-retur, fără play-off. La finalul campionatului Ligii a III-a, prima clasată din fiecare serie va promova în Liga a II-a, în timp ce de retrogradat în Liga a IV-a o vor face echipele clasate pe locurile 13, 14 şi 15 din fiecare serie şi cel mai slab loc 12.

Citit 4570 ori Ultima modificare Vineri, 26 August 2016 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.