FUTSAL. Două finaluri de repriză spectaculoase

FUTSAL. Două finaluri de repriză spectaculoase
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Meciul dintre United Galaţi şi FK Odorheiu Secuiesc ne-a oferit unele momente de fotbal de calitate, dar şi două spectaculoase finaluri de repriză. Cu o echipă fortificată, oaspeţii le-au dat serios de furcă gălăţenilor, care în sezonul trecut reuşiseră să se impună lejer în ambele partide.

De data aceasta, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. Întâlnirea a fost dominată de echilibru până spre finalul primei reprize, cu puţine faze de poartă, dar şi fără goluri. În min. 17, însă, s-a produs desprinderea. Surprinzător, acesta a venit din partea oaspeţilor. Aceştia au punctat de două ori în 60 de secunde, prin Barna Szecsi şi Laszlo Szocs, şi se părea că se va intra la cabine cu acest 0-2. Dar nu a fost să fie aşa, pentru că elevii lui David Asandei s-au avântat spre poarta adversă, iar acest lucru a făcut ca tot într-un singur minut (ultimul) să obţină egalarea. Autorii celor două goluri, Cireş şi Moldoveanu (ultimul din penalti).

Mitanul al doilea a debutat sub aceleaşi auspicii, cu joc alert şi echilibrat. Echipa din Odorhei a avut o bară, apoi United a şutat decisiv, dar goalkeeperul a scos mingea din poartă, fără ca golul să fie validat (min. 27). Totuşi, peste cinci minute, moderna tabelă de la Sala „Dunărea” a arătat 3-2; a şutat Cireş, iar Moldoveanu a deviat în gol. Câteva secunde mai târziu va fi din nou egalitate: 3-3 (gol L. Szocs). Ultimele cinci minute sunt urmărite de numerosul public cu sufletul la gură. Crăciun şi-a dus din nou echipa în avantaj, oaspeţii au hotărât să atace şi cu portarul, fără succes, iar în penultimul minut Laşcu a pecetluit scorul, la 5-3, înscriind dintr-un unghi imposibil, din apropierea cornerului.

A arbitrat cuplul Gabriel Gherman (Bucureşti) - Vlad Ciobanu (Iaşi).

United a jucat în următoarea formulă: Wellington - Laşcu, Burdujel, Cireş, Moldoveanu, Apostol, Cojoc, Bâgu şi Crăciun.

După două etape, United a acumulat maximum de puncte şi se află printre fruntaşe. În etapa a treia, gălăţenii au liber, iar în continuare vor juca astfel: în deplasare, la Muncitorul Reşiţa, şi acasă, cu Autobergamo Deva.

Citit 1286 ori Ultima modificare Marți, 13 Septembrie 2016 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.