Cum s-au impărţit banii pentru sport de la Consiliul Local
Foto: Foto Sorin Pană

Cum s-au impărţit banii pentru sport de la Consiliul Local
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

 

Pe ordinea de zi a şedinţei Consilului Local, care a avut loc joi seară, s-a aflat şi repartizarea banilor destinaţii entităţilor sportive din Galaţi, la rectificarea bugetară. În total, s-a alocat suma de 4.347.000 de lei, împărţită la 15 cluburi şi asociaţii sportive.

Phoenix, care are două echipe (băieţi şi fete) în Liga Naţională de baschet, a primit cea mai mare sumă la această rectificare bugetară: 1.000.000 lei. Asociaţiei Handbal Club Danubius - CSU, cu echipa feminină în prima ligă şi cea masculină în eşalonul secund, i-a fost alocată suma de 900.000 de lei, iar CSM Dunărea, cu echipa de hochei campioană naţională, a primit 700.000 de lei. Pentru Arcada, cu echipa masculină de volei având ca obiectiv câştigarea titlului de campioană şi a Cupei României, i-a fost acordată suma de 500.000 de lei. Pentru Metalosport, club cu echipa de fotbal în Liga III care îşi doreşte promovarea în eşalonul secund, au fost aprobaţi 400.000 de lei. Câte 300.000 de lei vor primi United - cu echipă în prima ligă de futsal pretendentă la primele trei locuri şi o secţie foarte performantă de handbal junioare - şi Rugby Club Municipal, cu echipă de seniori în liga secundă şi una campioană naţională la rugby în 7.

Pentru prima dată va primi finanţare de la municipalitate echipa de fotbal feminin FC Universitatea, din liga secundă: 100.000 de lei. Celelalte entităţi sportive din lista aproobabtă vor fi sprijinite cu sume formate din cinci cifre: Club Sportiv Karate Club - 30.000 lei, ACS Smart (şah) - 25.000, ACS Diana (şah), ACS Junior (fotbal), Şah Club, ASCM Dunărea (fotbal) - câte 20.000 lei, CS Dacia (tenis) - 12.000 lei.

Singura entitate sportivă importantă din oraş care nu se află pe listă este CSU, cu echipa feminină de volei de primă ligă în prim plan, explicaţia fiind de natură juridică, generată de o anumită prevedere a Regulamentului Consiliului Local de alocare a banilor pentru sport. În acest caz sunt promisiuni ferme că se vor găsi rapid alte variante de susţinere financiară.

Primele reacţii din partea reprezentanţilor cluburilor au fost pozitive, aceştia declarându-se mulţumiţi de sumele ce le-au fost alocate. La Danubius-CSU, în aceste condiţii se doreşte schimbarea obiectivului la echipa masculină de handbal. “Ne-am făcut bine calculele, cred că ne ajung aceşti bani până în primăvară, la următoarea alocare, pentru ambele echipe. Cu fetele trebuie să rămânem în Liga Naţională, iar acum avem cu ce să putem încerca să revenim în elită şi cu băieţii, să ţintim promovarea”, a spus Dan Pantea, preşedinte Danubius-CSU.

La futsal, aceşti bani de la municipalitate permit în sfârşit perfectarea unui transfer care să întărească semnificativ potenţialul lotului. “Este foarte bine cât ne-a fost alocat. Ne ajută foarte mult, pentru că avem şi cinci echipe de junioare la handbal în competiţii, iar cheltuielile nu sunt mici. De asemenea, acum putem şi noi să începem să ne fortificăm lotul la futsal, în sfârşit avem cu ce să încercăm un transfer din străinătate”, a declarat antrenorul David Asandei.

Şi Gabriel Călinescu, unul din conducătorii şi antrenorii echipei de fotbal feminin FC Universitatea, a spus că este mulţumit de suma alocată.

 

Citit 6218 ori Ultima modificare Vineri, 21 Octombrie 2016 12:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.