Handbalistele de la CSU Danubius au pierdut la limită
Foto: Foto Sonia Baciu

Handbalistele de la CSU Danubius au pierdut la limită
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

 

Un meci aşteptat cu legitim interes, cel cu HCM Rm. Vâlcea, o grupare în care gălăţencele de la CSU Dabunius îşi puseseră mari speranţe în obţinerea celui de-al treilea succes consecutiv din acest sezon. Şi multă vreme previziunile lor au fost foarte aproape de a se realiza. Chiar dacă nu mai era echipa din sezoanele în care făcea furori în Europa (înaintea acestui meci ocupa locul 8), vâlcencele s-au prezentat cu un lot disciplinat tehnic, cu un antrenor - Constantin Ştefan, care a „simţit” jocul şi a punctat atunci când era mai mare nevoie. 

Partida a debutat într-o atmosferă fierbinte, cu două galerii extrem de active şi bine dotate, capabile să îşi încurajeze favoritele. Atmosfera a fost întreţinută şi de faptul că era prima televizare a unui meci de acasă. Debutul s-a făcut sub semnul echilibrului: 2-2, 3-3, dar şi 7-4 (min 10) şi 9-6 (min 20). Din păcate a fost ultima situaţie favorabilă echipei gălăţene, pentru că la pauză scorul a devenit 12-14, după ce în penultimul minut era egalitate: 12-12. Câteva ratări în  momentele decisive ale disputei, aşa cum s-a mai întâmplat pe parcurs, au hotărât soarta meciului. 

La reluare „studentele” au intrat în inferioritate şi tabela s-a dus la 12-15. Cu eforturi conjugate, elevele lui Valeriu Costea au reuşit să mai egaleze o dată: 16-16, în minutul 40. Conache a scăpat singură pe contraatac, dar a ratat dintr-o poziţie ideală. A mai fost o egalare, la 17, după care scorul a curs în favoarea oaspetelor: 17-19, 20-23 şi 21-23, la fluierul final al buzoienilor Georgian Băducu şi Răzvan Voicu. 

Echilibru a fost şi la minutele de penalizare: 10-12, dar CSU s-a aflat în avantaj la 7 metri, cu 10 aruncări, faţă de numai trei ale adversarelor. Din cele zece aruncări, realizate de Livrinikj, a fost o singură ratare, dar într-un moment foarte important pentru gălăţence, aflate în superioritate numerică şi la doar două goluri distanţă de vâlcence.

Iată lotul gălăţean şi realizatoarele celor 21 de goluri: Daniela Goldic, Emilia Anghel, Laura Bujoiu – Daciana Balaban 3 goluri, Dajana Jovanoska, Elena Livrinikj 10, Ştefania Florea 2, Nicoleta Vlad, Andreea Chiricuţă 5, Iulia Artean, Ramona Urse, Mădălina Conache 1, Cosmina Cozma, Andreea Taivan, Cristina Marcu (eliminată definit pentru trei sancţiuni) şi Mirela Vâlcu.  

„Relaţia unu la unu a făcut diferenţa, nu am ştiut să o gestionăm. Pe atac nu am avut tunarii pregătiţi foarte bine. Mă aşteptam la un meci dificil, Vâlcea este o echipă ambiţioasă, foarte bine organizată. Veneam după două jocuri bune, puteam să îl rezolvăm şi pe al treilea, dar trebuie să înţeleagă, unele dintre fete, că Liga Naţională din România este puternică”, a spus tehnicianul gălăţean. 

Cu o vizibilă creştere valorică de la venirea Dacianei Balaban în echipă, gălăţencele au prins mai mult curaj în abordarea meciurilor. „Ne doream să câştigăm, eram într-o formă foarte bună, am ştiut exact ce face Vâlcea. Astăzi a câştigat echipa cu mai multă experienţă. Cred că am cedat prea uşor pe apărare, dar chiar dacă am pierdut meciul suntem o echipă în creştere, fetele îţi doresc foarte mult asta. Suntem o echipă unită şi cred că o să punem multă presiune celorlalte adversare din campionat”, a spus coordonatoarea CSU, Daciana Balaban.

Următorul meci al gălăţencelor va avea loc în deplasare, la Măgura Cisnădie. Apoi se va mai juca o etapă (când la Galaţi va veni CSM Bistriţa), după care campionatul se întrerupe până pe 8 ianurie pentru a permite pregătirea echipei naţionale în vederea Campionatului European. 

Altfel, echipa masculină a aceluişi club a înregistrat a treia victorie consecutivă. CSU Danubius - CSM II Bucureştiu, scor 30-27 (16-13), într-un meci contând pentru etapa a şaptea din Liga I. Partida a fost arbitrată de Adrian Dumitru (Focşani) şi Sorin Gheorghiu (Vaslui).

Antrenorul Florin Andronic a folosit următorul lot: Ungureanu, Manea, Gavrilă - Frangulea 4, Ciobanu 4, Prună, Olareu 3, Roban, Poteră 2, Ghenghea, Şahân 7, Bursuc, Ilie, Şt. Ionel, Udriştoiu 4, Dospinescu 5 şi Mârşiu 1 gol. În etapa următoare, CSU Danubius va juca la CSM Politehnica Iaşi.

 

Citit 1105 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.