Arcada a învins campioana, SCM U Craiova

Arcada a învins campioana, SCM U Craiova
Foto Sonia Baciu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

 UPDATE: Echipa masculină de volei Arcada a câștigat, scor 3-1 (25-14, 23-25, 25-22, 25-23), în fața SCM U Craiova, campioana en-titre, în meciul disputat sâmbătătă seara, contând pentru etapa a noua din Divizia A1. 

Fetele de la CS Universitatea au pierdur, scor 0-3 în fața LPS Unic Piatra Neamț.


Amatorii gălăţeni ai sportului cu mingea peste fileu sunt aşteptaţi, astăzi, la un interesant cuplaj. Cele două echipe gălăţene de volei vor evolua pe teren propriu, în dispute care reţin atenţia.

De la ora 14,30, va începe meciul fetelor de la CS Universitatea, care vor primi replica celor de la Unic Piatra Neamţ. Cele două formaţii s-au mai întâlnit în această toamnă, în „Cupa României”, când oaspetele s-a impus cu scorul de 3-1. La gălăţence va reintra Irina Todaşcă, revenită după o accidentare, dar va lipsi, mai mult ca sigur, Sorina Marian, care acuză în continuare dureri de spate.

După încălzirile de rigoare, de la ora 17,00, vor pătrunde în arenă două echipe de top ale competiţiei naţionale masculine. Este vorba despre Arcada Galaţi (locul 1-3 în clasament, cu 19 puncte, la egalitate cu VM Zalău și Steaua) şi CSM Universitatea Craiova (locul 5, cu 15 puncte).

Extrem de interesante au fost şi confruntările din sezonul trecut, iar pentru astăzi nu se poate vorbi decât despre atitudini asemănătoare. Gălăţenii manifestă multă vervă de joc şi o bună formă sportivă, care le poate aduce toate punctele puse în joc.

Mai mult, partida poate fi considerată un preambul al semifinalei din „Cupa României”, când cele două echipe vor fi adversare, pe 25 ianuarie (la Craiova), respectiv, pe 8 februarie (la Galaţi).

Va arbita cuplul bucureştean Silvian Lungu - Florin Vasile Bosi, observator Gheorghe Vişan, preşedintele Federaţiei Române de volei.

Un om dedicat voleiului - jucător şi arbitru internaţional, actualul manager al Clubului Arcada, Mirel Zaharescu, a ţinut să facă unele precizări în legătură cu acest meci deosebit de important. „Fără discuţie, vom juca numai pe cartea victoriei, obiectivul nostru, acela de a obţinbe titlul de campioni naţionali, trebuie îndeplinit meci de meci. Ne aşteaptă un meci greu cu campionii en-titre, chiar dacă oltenii traversează o perioadă mai puţin fastă. Băieţii noştri manifestă o bună formă sportivă şi doresc numai succesul. Avem de partea noastră o poziţie favorabilă în clasament, avantajul terenului propriu şi, nu în ultimul rând, aportul publicului, care a fost alături de echipă de fiecare dată. După splendidul succes din Capitală, de miercuri, jucătorii au intrat în programul obişnuit de recuperare şi antrenamente, şi aşteaptă cu încredere meciul cu craiovenii”, a spus Zaharescu.

Altfel, în Campionatul de futsal pentru juniori-tineret (Under 19), duminică, de la ora 16,00, la Sala „Dunărea” echipa Clubului United va juca cu Viitorul Verneşti (Buzău), într-un meci contând pentru etapa a cincea. Tinerii jucători gălăţeni vizează prima victorie.

Citit 1650 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Noiembrie 2016 23:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.