PHOENIX a ratat calificarea în semifinalele ”Cupei României”

PHOENIX a ratat calificarea în semifinalele ”Cupei României”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa feminină de baschet Phoenix, aflată pentru al doilea an consecutiv în turneul final al ”Cupei României”, a ratat calificarea în semifinale, după ce a pierdut, scor 64-71 (36-36) în fața formației Olimpia CSU Brașov.

Partida a fost foarte echilibrată pe parcursul primelor 30 de minute, cu frecvente schimbări la conducere, gălățencele reușind o serie de 6 puncte consecutive, de la 20-25 la 26-25 chiar la începutul sfertului secund, iar cea mai mare diferență în favoarea lor a fost de 3 puncte (41-38, min. 22). Cu doar 4 secunde înainte de finalul sfertului trei, când scorul era egal, 54-54, CSU a revenit la conducere, ca apoi să mai marcheze șase puncte la rând, serie care din acel moment a destabilizat echilibrul meciului. Phoenix, cu o rotație scurtă, formată din doar 8 jucătoare, din care trei abia revenite după accidentări - Romina Filip, Katie Rutan și Jeanette Jackson, a încercat să reducă din diferență, dar acest lucru a fost greu de realizat.

Gălățencele au ratat mult, transformând doar 36 la sută din aruncări (28 din 76, total). Procentajul de la trei puncte a fost de 15 la sută, cu doar 4 reușite din 26. Adversarele au avut un procentaj de 45 la sută la aruncările de trei puncte, cu 9 reușite din 20 de încercări, Pesovici, cu 4 din 5, respectiv Webb, cu 3 din 8 aruncări.

Antrenorul Eugenio Rodrigues consideră că starea de sănătatea a lotului său a fost cea care a pus punct final evoluției din acest turneu final. ”Trebuie să recunoaștem că Brașovul are o echipă mai bună. Astăzi, Webb și Pesovici, cu experiența lor în aruncările de trei puncte, au fost cele care au decis jocul. Am avut câteva jucătoare care au fost indisponibile în ultima vreme, motiv pentru care nu am fost în cea mai bună formă”, a declarat tehnicianul gălățean.

Cea  mai bună jucătoare de la Phoenix a fost Erica Covile, cu 17 puncte, 14 recuperări și o pasă decisivă. Celelalte realizatoare ale formației gălățene au fost: Shanice Steenholdt 15 puncte, 11 recuperări și 1 ”assists”, Katie Rutan 10 p (2 x 3p), 1 as, Alexandra Dumitrache 9 p, 3 r, 5 as, MyNeshia McKenzie 8 p, 12 r, 1 as, Romina Filip 5 p, 3 r, 5 as, Jeanette Jackson 2 recuperări și Bianca Fota o recuperare.

Citit 1431 ori Ultima modificare Joi, 09 Februarie 2017 22:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.