PERFORMANŢĂ! UNITED a încheiat PE PRIMUL LOC sezonul regulat în Liga I
Foto: Bucuria din vestiarul gălățenilor, la Tg. Mureș

PERFORMANŢĂ! UNITED a încheiat PE PRIMUL LOC sezonul regulat în Liga I
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

 

Echipa de fotbal United Galaţi a câştigat, scor 5-2, partida cu City’us Tg. Mureş, disputată în deplasare, luni seară. Acesta a fost ultimul meci din sezonul regulat, echipa gălăţeană încheind prima fază a campionatului pe primul loc, cu 50 de puncte, unul mai mult ca a doua clasată, Autobergamo Deva. 

Formaţia mureşeană a deschis scorul în prima parte a partidei, dar United a reacţionat prompt şi a întors repede scorul în favoarea sa, la pauză fiind 3-1 pentru formaţia gălăţeană. United s-a desprins la 4-1 în partea a doua şi meciul era practic jucat, antrenorul David Asandei permiţându-şi apoi să-şi ţină pe banca de rezerve jucătorii ce erau la limită cu cartonaşele, evitând riscul unor posibile suspendări în play-off.

Golurile echipei gălăţene au fost marcate de Al Ioani, Cojoc, Burdujel, Moldoveanu  şi Crăciun.

În primul tur din play-off (sferturi de finală), United va juca cu ocupanta locului 8 în sezonul regulat, Spicom Sf. Gheorghe. Se joacă după sistemul cel mai bun din maximum trei partide, prima urmând să se dispute la Sf. Gheorghe, la jumătatea lunii aprilie. Până atunci, echipa naţională de futsal va participa la meciurile de la Călăraşi ale grupei a 4-a de calificare la Campionatul European. De la United a fost convocat Emanuel Moldoveanu.

 

 

Citit 3036 ori Ultima modificare Luni, 27 Martie 2017 22:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.