Corpul neînsufleţit al liderului defunct nord-coreean Kim Jong-il va fi îmbălsămat şi expus în imensul mausoleu Kumsusan din Phenian, unde se află deja rămăşiţele tatălui său, Kim Il-sung, iar în ţară vor fi ridicate monumente dedicate gloriei salel.
Kim Jong-il, care a condus Coreea de Nord cu o mână de fier după moartea tatălui său a decedat în urma unei crizei cardiace pe 17 decembrie, la vârsta de 69 de ani. Fiul său cel mic, Kim Jong-un, a fost desemnat succesor al acestuia.
Kim Jong-il a beneficiat de funeralii naţionale grandioase pe 28 decembrie, la Phenian.
Trupul său neînsufleţit urmează să fie expus în mausoleul Kumsusan din capitală. O statuie a sa va fi amplasată într-un loc încă neprecizat, iar portrete care îl înfăţişează zâmbind, dar şi "turnuri (dedicate) imortalităţii sale" vor fi ridicate aproape peste tot în ţară, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.
Ziua aniversării naşterii sale, 16 februarie, este decretată "Ziua Stelei Strălucitoare", conform unei decizii a Biroului Politic al Comitetului Central al partidului unic. Ziua aniversării naşterii lui Kim Il-sung, 15 aprilie, este "Ziua Soarelui".
Partidul Muncitorilor, partid unic al singurei dinastii comuniste din lume, a acordat liderului defunct titlul de "lider etern", iar tatăl său, fondatorul Coreei de Nord comuniste, se bucură de titlul de "preşedinte etern".
În ceea ce îl priveşte pe Kim Jong-un, el este prezentat ca "liderul suprem al partidului, armatei şi poporului".
Corpul neînsufleţit al "liderului etern" Kim Jong-il va fi îmbălsămat şi expus
Autor: Marius ChiriliucArticole scrise de Marius Chiriliuc
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 s-a produs în Bulgaria, fiind resimţit şi în România
- Maricel Păcuraru, condamnat la opt ani de închisoare
- Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit "România"
- Atenţionare cod galben în sud-vestul României
- Meciul lui Bute, transmis şi pe faţada unui mall bucureştean
Adauga comentariu
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Chef de cultură avem. Ce facem cu el?
Am prins anul trecut Noaptea muzeelor la Viena… Din zecile de muzee deschise, vreo 50 au fost incluse într-un circuit pentru amărăştean: te urcai deci în autobuze speciale şi tot coborai pe parcurs, până te săturai de artă, de ştiinţe naturale, de curiozităţi… Şi sunt convins că vienezii au ... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Campania "Vieţii libere": Ce crede viitorul primar despre Apaterm? 3 comentarii 89 afisari
- Strada Garofiţiei de lângă ArcelorMittal - Enclava jefuitorilor de cocs şi bruma de speranţă1 comentariu 317 afisari
- Autorităţile, între teorie şi "praftică": Haos edilitar vegheat de poliţie8 comentarii 450 afisari
- Mopediştii, ameninţaţi cu examenul de permis! 1 comentariu 195 afisari
- De mâine până duminică, Festivalul Cărţii „Axis Libri”Comenteaza 321 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Himere la putere
Preşedintele sârb Boris Tadici se afla pe calea cea bună spre integrarea europeană, sondajele de opinie îl dădeau câştigător al alegerilor prezidenţiale, dar cu toate astea… a pierdut. La cârma Serbiei se va afla în următorii cinci ani Tomislav Nikolici, un ultranaţionalist pentru care promisiunile ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




