Eurodeputatul PDL Elena Băsescu a purtat, marţi, la Strasbourg, înainte de a intra în plenul Parlamentului European, un tricou inscripţionat cu chipul Iuliei Timoşenko şi cuvintele "Free Iulia".
Elena Băsescu a purtat tricoul alb imprimat cu chipul fostului prim-ministru ucrainean şi mesajul "Free Iulia", înainte de a intra în plenul Parlamentului European.
Când a intrat în sala de plen a Parlamentului European, Elena Băsescu nu mai purta tricoul respectiv.
Potrivit unor surse parlamentare, eurodeputaţii PPE vor purta, în şedinţa de plen de după-amiază a Parlamentului European, astfel de tricouri pentru susţinerea Iuliei Timoşenko.
Lidera opoziţiei ucrainene, Iulia Timoşenko, a fost condamnată la şapte ani de închisoare în octombrie, pentru încheierea unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia care ar fi fost dezavantajoase pentru Ucraina. În ultima perioadă, starea de sănătate a Iuliei Timoşenko s-a degradat.
SUA, dar şi lideri europeni, precum Jerzy Buzek, preşedintele al Parlamentului European până la începutul acestui an, au cerut eliberarea fostului premier ucrainean. În plus, Cehia i-a oferit azil politic soţului Iuliei Timoşenko.
Elena Băsescu, cu tricou "Free Iulia" în Parlamentul European
Autor: Marius ChiriliucArticole scrise de Marius Chiriliuc
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 s-a produs în Bulgaria, fiind resimţit şi în România
- Maricel Păcuraru, condamnat la opt ani de închisoare
- Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit "România"
- Atenţionare cod galben în sud-vestul României
- Meciul lui Bute, transmis şi pe faţada unui mall bucureştean
1 comentariu
-
Link
Vineri, 20 Ianuarie 2012 14:07
postat de Oprea Alin
Fata asta e penibila, cine a ajuns sa ne reprezinte in parlamentul european? Ce cauta acolo, oare ea stie?
Sunt oameni capabili in tara asta. De ce nu sunt remarcati, ca sa nu mai ajunga asemenea specimene fara bun simt sa faca de ris o tara intreaga.
Adauga comentariu
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Chef de cultură avem. Ce facem cu el?
Am prins anul trecut Noaptea muzeelor la Viena… Din zecile de muzee deschise, vreo 50 au fost incluse într-un circuit pentru amărăştean: te urcai deci în autobuze speciale şi tot coborai pe parcurs, până te săturai de artă, de ştiinţe naturale, de curiozităţi… Şi sunt convins că vienezii au ... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Campania "Vieţii libere": Ce crede viitorul primar despre Apaterm? 3 comentarii 92 afisari
- Strada Garofiţiei de lângă ArcelorMittal - Enclava jefuitorilor de cocs şi bruma de speranţă2 comentarii 318 afisari
- Autorităţile, între teorie şi "praftică": Haos edilitar vegheat de poliţie8 comentarii 454 afisari
- Mopediştii, ameninţaţi cu examenul de permis! 1 comentariu 196 afisari
- De mâine până duminică, Festivalul Cărţii „Axis Libri”Comenteaza 322 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Himere la putere
Preşedintele sârb Boris Tadici se afla pe calea cea bună spre integrarea europeană, sondajele de opinie îl dădeau câştigător al alegerilor prezidenţiale, dar cu toate astea… a pierdut. La cârma Serbiei se va afla în următorii cinci ani Tomislav Nikolici, un ultranaţionalist pentru care promisiunile ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




