UPDATE - Arhiepiscopului Tomisului, cercetat de DNA | Patriarhia nu comentează, momentan
Foto: Sursa foto: Internet

UPDATE - Arhiepiscopului Tomisului, cercetat de DNA | Patriarhia nu comentează, momentan
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Băneascu, a informat că Patriarhia Română nu se pronunţă cu privire la cazul Înalt Prea Sfinţitului Teodosie Snagoveanul, Arhiepiscopul Tomisului, care este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi care a fost plasat sub control judiciar.

Potrivit comunicatului Direcţiei, "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17 octombrie 2016, faţă de inculpatul Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În cauză mai erau cercetate încă cinci persoane: “Beca Stere, Malaxa Bogdan-Petrişor, Nadoleanu Gheorghe, Cojocaru Ciprian-Ioan, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”, se mai arată în comunicatul DNA.

Ce acuzaţii i se aduc arhiepiscopului

Procurorii susţin că au probe care să susţină mai multe acuzaţii. Printre acestea, că, în perioada 2010-2016, “inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene”.

În plus, “în declaraţiile prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/ „vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declaraţiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei. (…) În primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro. Banii respectivi au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie”.

Câtă vreme este sub control judiciar, Arhiepiscopul Tomisului are anumite obligaţii. Spre exemplu, trebuie să se prezinte la Poliţie şi la DNA, dacă este chemat, să nu acceseze fonduri europene şi să anunţe, dacă îşi schimbă domiciliul.

Citit 1433 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Octombrie 2016 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.