Drapel uriaş în faţa Primăriei | Tecuciul, îmbrăcat în tricolor
Foto: Foto: Marius Negri

Drapel uriaş în faţa Primăriei | Tecuciul, îmbrăcat în tricolor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Tecuciul s-a îmbrăcat în tricolor, aşa se poate spune privind cele peste 500 de drapele arborate pe străzile oraşului, în aşteptarea zilei de 1 Decembrie. Intrarea în parcul central al oraşului, în faţa Catedralei, este marcată şi ea cu tricolor. Iar astăzi, de Ziua Naţională, pe catargul din faţa Primăriei va fi ridicat un steag de dimensiuni impresionante.

„Dacă nici pentru drapelul naţional nu avem loc, înseamnă că ar fi o mare problemă. Am decis să readuc în mintea tecucenilor că mândria că suntem români, că avem un steag frumos pe care trebuie să-l respectăm, avem un imn naţional pe care trebuie să-l cunoaştem. Şi de aceea în faţa Primăriei va fi arborat un steag de dimensiuni impresionante: catargul este de 15 metri, iar drapelul are şase metri pe 2,80 metri. De pe 1 Decembrie, în fiecare dimineaţă, la ora 8,00, din cele două boxe se va auzi Imnul Naţional”, ne-a declarat primarul Tecuciului, Cătălin Constantin Hurdubae.

Pentru participanţii la ceremonia oficială de 1 Decembrie Primăria Tecuci a comandat peste o mie de steguleţe şi baloane.

Citit 2209 ori Ultima modificare Joi, 01 Decembrie 2016 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.