Ce RISCĂ părinţii care nu își asumă refuzul VACCINĂRII copiilor

Ce RISCĂ părinţii care nu își asumă refuzul VACCINĂRII copiilor
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ministerul Sănătăţii a finalizat un proiect de lege care prevede sancţiuni drastice pentru părinţii care se opun vaccinării, dar nu vor să îşi asume în scris această poziţie


Proiectul viitoarei Legi a vaccinării prevede sancţiuni financiare drastice pentru părinţii care vor refuza să îşi asume în scris faptul că nu sunt de acord cu imunizarea copiilor. Aceeaşi lege va aduce amenzi încă şi mai mari pentru medicii sau instituţiile sanitare care dau informaţii eronate cu privire la vaccinare. Concret, părinţii care nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor pot primi amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, iar dacă pleacă din ţară şi nu lasă o persoană responsabilă cu vaccinarea copilului, riscă sancţiuni contravenţionale cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei, în cazul medicilor sau a instituţiilor sanitare, potrivit news.ro.

Sursele citate de publicaţia amintită au spus că proiectul Legii vaccinării este deja finalizat, acesta aflându-se în prezent în faza de avizare. Ulterior, actul normativ va fi publicat pe website-ul Ministerului Sănătăţii, pentru dezbatere publică. Proiectul stabileşte responsabilităţi mult mai clare pentru medicul de familie, comisiile judeţene de vaccinare, Ministerul Sănătăţii, şcoli şi părinţi. Astfel, medicul de familie îi va consilia pe părinţi în legătură cu vaccinarea şi, în cazul în care aceştia refuză să îşi imunizeze copiii, va sesiza Comisia Judeţeană de Vaccinare.

Şedinţe de consiliere pentru părinţi


Comisia Judeţeană de Vaccinare va organiza şedinţe de consiliere cu părinţii şi va stabili un plan de recuperare a vaccinurilor neefectuate. În cazul în care părinţii refuză totuşi vaccinarea copiilor, chiar şi după ce află care sunt consecinţele neimunizării, Comisia le pune la dispoziţie, la cererea acestora, formularul de refuz. Legea mai prevede şi că şcolile pot primi elevi, doar dacă părinţii prezintă dovada vaccinării complete, planul de recuperare a vaccinurilor, contraindicaţiile definitive sau formularul de refuz al vaccinării semnat de părinte.

În cazul în care părinţii nu se prezintă la convocarea Comisiei Judeţene de Vaccinare, pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei. Spre exemplu, amenzile vor fi date de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, în cazul judeţului Galaţi. Aceeaşi amendă o pot primi părinţii, dacă nu vor să semneze formularul de refuz al vaccinării.

Anunţul ministrului Vlad Voiculescu


Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, 2 decembrie, că proiectul Legii vaccinării stabileşte baza legală pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, responsabilităţi clare pentru medicul de familie, comisiile judeţene de vaccinare, Ministerul Sănătăţii, şcoli şi părinţi şi asumarea Ministerului Sănătăţii pentru eventualele efecte secundare ale imunizării.

“Părinţii vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, respectiv să stabilească un plan de vaccinare, dar asta numai după ce se vor informa. Legea presupune obligaţia familiei de a se informa. Există sancţiuni, dar se referă strict la obligativitatea de a fi informat, de a lua o decizie informată", a spus Vlad Voiculescu.

În ce priveşte asigurarea stocurilor de vaccinuri, Vlad Voiculescu a spus că, prin noul act normativ, va exista baza legală pentru a face stocuri pe un an de zile pentru toate vaccinurile, pentru a nu mai exista întreruperi în imunizare.

Ce spun doctorii gălăţeni


Medicul pediatru Ginel Baciu este de părere că orice măsură care duce la creşterea ratei de vaccinare este de bun augur. Totuşi, continuă medicul, trebuie făcute anumite nuanţări. "În cazul unui părinte care refuză să îşi vaccineze copilul şi care nu are poate bani nici măcar pentru a-i lua îmbrăcăminte acestuia nu ştiu ce efect va avea aplicarea unei astfel de amenzi. Problema cred că stă, mai degrabă, în lipsa unei educaţii medicale elementare. Cred că de aici ar trebui să pornească autorităţile, pentru ca abia apoi să putem vorbi despre sancţiuni. Nu trebuie să trecem direct la măsurile cele mai drastice. Această educaţie medicală şi sanitară trebuie începută chiar din şcoală", a precizat, pentru "Viaţa liberă", dr. Ginel Baciu.

La rândul său, dr. Daniela Ungurianu, medic de familie, crede că prevederile cuprinse în proiectul legii vaccinării sunt oportune. "Scăderea ratei vaccinării în rândul populaţiei din România este o realitate pe care nimeni nu o poate nega. Când proporţia celor nevaccinaţi creşte peste anumite limite, există riscul ca şi cei deja vaccinaţi să se îmbolnăvească. De aceea, cred că avem nevoie de o lege clară a vaccinării", a explicat dr. Daniela Ungurianu, preşedintele filialei gălăţene a Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.   

Citit 3364 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2016 21:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.