Guvernul a aprobat acordarea statutului de staţiune balneară şi balneoclimatică pentru zece localităţi care dispun de factori naturali de cură, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.
Actul normativ urmăreşte completarea reglementărilor existente în domeniul asistenţei medicale balneare şi de recuperare, reprezentată de totalitatea serviciilor medicale asigurate în staţiunile balneare, climatice sau balneoclimatice, prin utilizarea factorilor naturali terapeutici şi/sau factori fizici produşi artificial, precum şi prin dietă, medicaţie, psihoterapie şi educaţie pentru sănătate.
Propunerile şi hotărârile consiliilor locale, precum şi referatele întocmite de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, arată că sunt îndeplinite condiţiile necesare acordării statutului de staţiune baneoclimatică sau balneară pentru zece localităţi şi areale, respectiv Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Techirghiol, Amara, Băile Herculane, Băile
Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Ocna Sibiului.
În respectivele localităţi pot fi tratate boli neurologice, boli ginecologice, boli profesionale, boli endocrine, boli metabolice şi de nutriţie, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii, afecţiuni ORL, afecţiuni reumatismale, afecțiuni cronice, degenerative şi abarticulare, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni dermatologice, afecţiuni hepatobiliare.
Factorii naturali terapeutici recunoscuţi pentru efectul benefic sunt apele minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, sulfuroase, iodate, ape oligominerale hipo şi hipertermale,
magneziană, apele sărate de mare concentraţie, nămolul sapropelic, sulfuros, mofete, bioclimat sedativ de cruţare sau cu nuanţe de excitare, climat răcoros, de depresiune intramontană, fără excese termice, bioclimat excitant de stepă.
Sovata, Amara, Băile-Herculane, Băile Felix, Covasna vor avea statut de staţiune baneoclimatică
Autor: Marius ChiriliucArticole scrise de Marius Chiriliuc
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 s-a produs în Bulgaria, fiind resimţit şi în România
- Maricel Păcuraru, condamnat la opt ani de închisoare
- Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit "România"
- Atenţionare cod galben în sud-vestul României
- Meciul lui Bute, transmis şi pe faţada unui mall bucureştean
Adauga comentariu
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Chef de cultură avem. Ce facem cu el?
Am prins anul trecut Noaptea muzeelor la Viena… Din zecile de muzee deschise, vreo 50 au fost incluse într-un circuit pentru amărăştean: te urcai deci în autobuze speciale şi tot coborai pe parcurs, până te săturai de artă, de ştiinţe naturale, de curiozităţi… Şi sunt convins că vienezii au ... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Mandinga, în prima semifinală de la Eurovision 2012 (VIDEO)Comenteaza 22 afisari
- Campania "Vieţii libere": Ce crede viitorul primar despre Apaterm? 3 comentarii 121 afisari
- Strada Garofiţiei de lângă ArcelorMittal - Enclava jefuitorilor de cocs şi bruma de speranţă3 comentarii 343 afisari
- Autorităţile, între teorie şi "praftică": Haos edilitar vegheat de poliţie8 comentarii 492 afisari
- Mopediştii, ameninţaţi cu examenul de permis! 1 comentariu 219 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Himere la putere
Preşedintele sârb Boris Tadici se afla pe calea cea bună spre integrarea europeană, sondajele de opinie îl dădeau câştigător al alegerilor prezidenţiale, dar cu toate astea… a pierdut. La cârma Serbiei se va afla în următorii cinci ani Tomislav Nikolici, un ultranaţionalist pentru care promisiunile ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




