TURISM - Viaţa Liberă Galaţi

Locuri perfecte de vacanță în luna noiembrie

Scris de Duminică, 30 Octombrie 2022
Iarna se apropie cu pași repezi și, deși nu a trecut prea mult de la vacanța de vară, tânjim să mai prindem câteva zile însorite și măcar câteva ore de plajă, astfel încât să menținem bronzul până vara viitoare. Deși s-ar crede că, odată cu luna noiembrie, dispare tot soarele…

Lacătele iubirii, poveşti suspendate în numele dragostei (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 22 Octombrie 2022
Obiceiul de a pune lacăte pe poduri în numele dragostei vine din urmă cu un secol, când o poveste romantică deschidea calea unui ritual care s-a răspândit în toată lumea. Astăzi, milioane de astfel de însemne stau suspendate deasupra apelor, din Franța până în Australia. Punctul de pornire al obiceiului…

Top destinații de vacanță în octombrie

Scris de Duminică, 16 Octombrie 2022
Unde mergem în vacanţă în luna octombrie? Este o întrebare pe care o pun mulți dintre cei care nu au fost încă în concediu sau pur și simplu își mai doresc să evadeze încă o dată din cotidian. Încercăm în cele ce urmează să vă oferim câteva alternative pentru un…

Locuri de vizitat în Germania

Scris de Duminică, 02 Octombrie 2022
Dacă ar trebui să rezumăm oferta turistică a Germaniei, am putea spune ca regăsim câte puțin din toate. De la văile frumoase ale râurilor Rin și Mosel până la piscurile maiestuoase ale Alpilor Bavarezi, de pe țărmurile minunate ale lacului Konstanz și până pe coastele accidentate ale Mării Baltice și…

Soveja, stațiune în dezvoltare sau în paragină?

Scris de Duminică, 25 Septembrie 2022
Soveja a devenit un subiect foarte controversat în momentul în care au fost prezentate beneficiile și frumusețile acestui loc foarte cunoscut în rândul gălățenilor, oamenii întrebându-se ce se întâmplă cu Soveja, stațiunea care era cunoscută sub numele de ”Perla Vrancei” în zilele în care se bucura de glorie. Astfel, am…

De ce aleg românii să meargă pe litoralul bulgăresc

Scris de Duminică, 18 Septembrie 2022
* Prețurile din Bulgaria, comparativ cu cele din România Prețuri foarte mici, avantaje pentru pachetele all inclusive, peisaje de vis, plaje curate, fără gunoaie sau alge, străzile bine întreținute, fără vreun chiștoc de țigară, sticlă de suc sau ambalaje aruncate pe jos, acestea sunt unele dintre motivele principale ale românilor…

Turiștii străini, cuceriți de o zonă din România

Scris de Duminică, 04 Septembrie 2022
În țara noastră există foarte multe locuri pitorești, pline de istorie, și sălbatice, de care foarte puțini români știu. Culmea este faptul că, deși foarte puțini popularizează la nivel local, locuri ca acestea atrag cel mai mult turiștii străini. Noi vă vom prezenta astăzi o zonă de poveste. Tu ai…

Patru rute cultural-turistice în județul Alba

Scris de Luni, 22 August 2022
Turiştii care vizitează judeţul Alba pot opta pentru mai multe rute cultural-turistice create de Consiliul Judeţean, pe traseul fiecăreia regăsindu-se multiple unităţi de cazare şi alimentaţie, dar şi variate zone de agrement, cum ar fi parcuri de aventură, complexuri acvatice, ştranduri şi alte atracţii, se arată într-un comunicat transmis duminică…

Monumentul eroilor de pe Măgura Târgului Ocna

Scris de Duminică, 14 August 2022
În luna august 1927, o importantă forță armată austro-ungară s-a deplasat către Est, pe Valea Trotușului, pe linia Oituz-Coșna-Cireșoaia, localități în amonte de Târgu Ocna, cu intenția de a invada Moldova. A fost întâmpinată de două regimente românești care s-au văzut rapid surclasate de forța de luptă a dușmanului. S-a…

Locul din România unde se află o biserică unică în lume. Legenda de Sfânta Mărie din jurul lăcașului

Scris de Duminică, 14 August 2022
Biserică unică în lume! Pentru credincioși sau pentru turistul amator de senzațional, există locul din România unde se află o biserică unică în lume. Acest loc chiar există și se află în județul Satu Mare, mai exact aproape de orașul Carei. Partea inedită a acestei biserici este că se află…

În minivacanţa de Sfânta Maria, cei mai mulţi români vor pe Litoral

Scris de Vineri, 12 August 2022
Litoralul rămâne destinaţia preferată a românilor în minivacanţa de Sfânta Maria, însă sunt şi turişti care aleg zone liniştite, precum Delta Dunării, satele tradiţionale româneşti, staţiunile balneare sau cele montane. Pachetele de 3-4 nopţi sunt cele mai căutate în această perioadă, indiferent de destinaţie, iar tur-operatorii au pregătit oferte pentru…

De ce aleg românii litoralul bulgăresc? Diferențe de prețuri între Bulgaria și România

Scris de Duminică, 07 August 2022
Litoralul românesc pare să fie surprins într-o postură nepregătită, spre deosebire de vecinii bulgari, care se pot lăuda cu un grad de ocupare vizibil mai mare în rândul hotelurilor. Desigur, există exemple de situații excepționale în ceea ce privește prețurile mari întâlnite în acest sezon la mare în România, care…

Napoli - mâncare mai ieftină ca-n România, plajă și obiective turistice

Scris de Duminică, 31 Iulie 2022
Pentru Pompei, Herculaneum, plajă, pizza și roșii de Vezuviu, merită să mergi la Napoli. Mai ales că mâncarea este mai ieftină decât în restaurantele din București, insulele grecești sau orașele din Cipru. Ca destinație de vacanță este o zonă perfectă, care îmbină istoricul cu relaxarea. Mergem la Napoli în special…

Adio, trasee montane la pas prin zonele împădurite!

Scris de Vineri, 29 Iulie 2022
O glumă populară spune că RoAlert avertizează populația din zonele montane despre ivirea sălbăticiunilor în localități cu semnalul "Ursu’ băăă!". Adevărul este că extrem de desele vizite ale urșilor pe la tomberoane au devenit o adevărată problemă. Unii proprietari de pensiuni se plâng că, noapte de noapte, aud animalele cotrobăind…

Cât costă cazarea în casa Prințului Charles din Covasna

Scris de Duminică, 24 Iulie 2022
Moștenitorul tronului Marii Britanii a fost recent în România pentru a se întâlni cu refugiații ucraineni din București. Ziua următoare şi-a petrecut-o la casa sa de vacanță de pe Valea Zălanului, o mică localitate din judeţul Covasna, unde a venit ani la rând în vacanțe scurte, relatează Agerpres. Valea Zălanului…

Galațiul tot așteaptă să devină stațiune turistică. La mâna Guvernului

Scris de Luni, 18 Iulie 2022
România s-a îmbogățit, săptămâna trecută, cu o nouă stațiune de interes național - Vișeu de Sus, din județul Maramureș, dar și cu alte 17 de interes local, între care localități cu nume de rezonanță, precum Săpânța, Putna și Moldovița. Între cele 18 noi stațiuni turistice atestate prin Hotărârea Guvernului nu…

Cât costă o vacanță la Ibiza - orașul cu cele mai multe cluburi din Europa

Scris de Duminică, 17 Iulie 2022
Cine nu își dorește să ajungă măcar o dată în Ibiza, orașul distracției? Deși este o destinație extrem de căutată, iar prețurile sunt destul de piperate, agențiile de turism au oferte și pentru persoanele care nu dispun de un buget foarte mare. Iată cât costă o astfel de vacanță. Ibiza…

Plajele unde trebuie să plătești ca să te bronzezi

Scris de Duminică, 10 Iulie 2022
Italia este una dintre destinațiile de vacanță preferate de români. De altfel, Italia, alături de Franţa şi Spania, reprezintă una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Europa și din lume. Dacă ești pasionat de călătorii, sigur te numeri printre cei care speră să se relaxeze pe nisipul Sardiniei sau…

Locul din România cu proprietăți vindecătoare

Scris de Duminică, 03 Iulie 2022
* Aici, elita Europei venea în vacanță cu un secol în urmă Mii de turiști vin în fiecare an în acest loc unic, deoarece este cunoscut pentru proprietățile vindecătoare. Este un loc unic în întreaga lume! În această zonă elita Europei venea în vacanță cu un secol în urmă. Tu…

Minunile Croației, într-o singură călătorie

Scris de Duminică, 26 Iunie 2022
Prea slabe sunt șansele ca, ieșindu-ți în cale un călător împătimit, să îl auzi spunând că nu-l interesează peisajele scăldate în soare și în ape cristaline din Croația. Sau să susțină sus și tare că toate siturile UNESCO nu îl atrag de nicio culoare și că n-ar pierde nicio secundă…

Fără turiști străini pe litoralul românesc

Scris de Duminică, 19 Iunie 2022
Omul de afaceri Dragoş Anastasiu afirmă că paradigma "scump şi prost" raportată la turismul românesc nu este "corectă în integralitate", el admiţând că litoralul românesc este scump în anumite perioade, transmite news.ro. El a spus că "dacă e cerere şi se plătesc preţurile respective, astea sunt preţurile corecte". "Turismul românesc…

Destinații exotice ieftine pentru vacanța din 2022

Scris de Sâmbătă, 18 Iunie 2022
* Obiective turistice, istorie, arome şi culori Dacă vacanțele tale au în ele vreun iz de griji și restricții, atunci ceva trebuie schimbat urgent. Când decizi să ieşi din rutina de toate zilele și să îți oferi o pauză binemeritată, o călătorie, orice motiv de stres trebuie neapărat să rămână…

Destinaţie pentru o vacanță perfectă. Cappadocia, un fabulos muzeu în aer liber

Scris de Duminică, 12 Iunie 2022
Regiunea Cappadocia nu seamănă cu stațiunile luxoase cu care ne-a obișnuit Turcia, ci este o zonă pitorească, unde nu vei întâlni centre comerciale, metrouri și forfotă, ci sate, căruțe și grădini, precum și peisaje ce îți vor tăia răsuflarea, unice în Europa. Așadar, în Cappadocia te poţi bucura de plimbări…

Trenurile Soarelui, legături cu litoralul. Galațiul are trenuri directe pentru Constanța și Mangalia

Scris de Marți, 07 Iunie 2022
Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră, afirmă CFR Călători, care dă startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiștii vor avea la dispoziție zeci de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, până…
Pagina 2 din 15