Performanţă: opt nunţi şi niciun divorţ!

Performanţă: opt nunţi şi niciun divorţ!
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Michael Jackson, dar pe invers! Ce n-aţi priceput?! Nu-i nimic ofensator la adresa regretatului artist, nu-i nicio aluzie alunecoasă. E pur şi simplu ce-şi doreşte Oana Zăvoranu: să se „maronească”. A spus-o cu guriţa ei, la Antena 1! Discuţia a pornit de la dinţii ei albi precum spuma laptelui şi scumpi cam cât… cirezile olandeze, aş zice eu. Vedeta n-a vrut să spună cât o costă lucrarea, deşi, între noi fie vorba, noţiunea de ieftin şi cea de stomatolog sunt eminamente incompatibile! „Am ajuns la concluzia că trebuie să schimb mai multe lucruri la mine pentru că îmi doresc să şochez. Am început cu dantura şi cred că la sfârşit o să am cei mai scumpi dinţi din România. Toată viaţa mea mi-am dorit să devin mulatră. Aşa cum a devenit Michael Jackson alb, aşa aş vrea şi eu să fac asta, să mă maronesc. Chiar dacă nu ştiu dacă e posibil. Dar cu bani poţi rezolva orice”, mărturisea Oana Zăvoranu. Şi dacă tot se „maroneşte” la piele, Oana ajuns la concluzia că nu i s-ar mai potrivi ochii verzi, atât de speciali, pe care-i are şi că mai buni ar fi unii albaştri! Dar nu cu o banală pereche de lentile de contact: „Îmi doresc foarte mult să îmi fac ochii albaştri. Se face chirurgical, dar îmi este destul de frică. Dar o să o fac şi pe asta”, a spus Oana. Gusturile nu se discută, nu-i aşa?! În fond şi la urma urmei, dacă două piţipoance pot veni într-o emisiune tv să-şi măsoare reciproc protuberanţa popoului siliconat sau natural, a vorbi despre schimbarea culorii pielii şi-a ochilor e deja o treabă elevată!

* Jurăminte reînnodate. Cuplul care şi-a unit de opt ori destinele până acum fără a fi divorţat măcar o dată există! Şi nu e vorba de Prigoană sau Bahmu, ci de Anamaria şi Laurenţiu Reghecampf. Am aflat la ştirile Antena Stars că s-au căsătorit în stil american în 2008 şi de atunci, an de an, merg la o capelă din Las Vegas şi îşi reînnoiesc jurămintele! E drept, treaba asta cere organizare şi bătaie de cap, aşa că e posibil ca soţii să o lase pentru o dată la doi ani! Dar chiar şi aşa, zău dacă nu-s romantici!

Citit 1787 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2016 19:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.