O iubeşti cu adevărat? Fă-i o casă din... chirpici

O iubeşti cu adevărat? Fă-i o casă din... chirpici
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Ce înseamnă să iUmor, de fapt? Să vii pe scenă, împreună cu doi prieteni, să faci o glumă de doi bani despre Florin Salam, care, deşi cântă o muzică mult hulită în România, nu merită făcut gunoi în prime-time, sau să vii cu câteva glume, să iei bine microfonul între degete şi să îi faci pe toţi din sală să râdă? Ei bine, dacă la primul număr menţionat, Mihai Bendeac şi-a băgat... organul în numărul băieţilor din Republica Moldova, pe care i-a acuzat şi de superioritate, şi de glume proaste, la al doilea, cel al lui Gabriel Gheorghe, toţi juraţii au râs cu lacrimi la glumele făcute de moldoveanul din partea aceasta de Prut. Fie că a vorbit în clipul de prezentare despre cum îl faci pe Fuego să se sinucidă (îl bagi într-o cameră cu opt brazi şi îi dai un singur globuleţ), fie despre minunea tehnologică numită chirpici, cărămida făcută din balegă, lut, apă şi paie, pentru necunoscători, ori despre cuplurile care ţin morţiş să îşi facă cont de Facebook împreună, fostul manager de firmă a fost genial. Dacă va ajunge sau nu în finală, rămâne de văzut, însă un lucru e cert. Faţă de alţii care au venit doar să se facă de râs, fără să îi facă pe alţii să râdă prea tare, Gabriel Gheorghe a făcut pe toată lumea la râs.

* Pentru că nu putea să se dea în spectacol doar Bendeac, şi Cheloo a făcut show duminică seara la iUmor, când i-a jurizat pe nişte copii care au venit să danseze... ceva. Deloc impresionat de prestaţia tinerilor de liceu, Cheloo a dat în ei cât a putut de tare cu cuvintele, ajungând până la a-i zice uneia dintre fete că e grasă şi că ar trebui să mai lase fast-foodul. Ăla a fost momentul în care a intervenit Bendeac să le ia apărarea, aşa că membrul trupei Paraziţii şi-a băgat şi el... mădularul şi a ieşit la o ţigară. Eh, emisiunea nu e rea, dar la exprimări mai trebuie lucrat. Nu de alta, dar se mai uită şi copiii la televizor şi, cu toate cenzurările, e totuşi în prime-time.

Citit 2148 ori Ultima modificare Luni, 25 Aprilie 2016 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.