Ce naşte din Guţă femei agresează?

Ce naşte din Guţă femei agresează?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Omul cavernelor. „La un moment dat, simt că mă pişcă cineva de fund. Mă întorc şi l-am văzut pe el că se uita la mine şi l-am întrebat: tu ai făcut asta? În momentul acela el m-a prins de organul genital… M-am dat un metru mai în spate, după aia a sărit şi el, şi prieteni de-ai lui, m-au tras de păr, am căzut pe jos şi în momentul acela am simţit şi o sticlă-n cap. Nu mă aşteptam! Eram udă de la bere şi apoi au intervenit bodyguarzii. Urla, ne înjura, m-a ameninţat că mă omoară. Mă doare capul, sunt ameţită, chiar nu mă simt în siguranţă!”, mărturisea, în emisiunea Antenei Stars, „Răi da’ buni”, tânăra agresată de fiul lui „King Guţă”.

Scena, demnă mai degrabă de oamenii cavernelor, în care femeia îşi lua o bâtă-n cap şi, târâtă de păr în peşteră, devenea „partenera” agresorului, s-a petrecut într-un club din Petroşani, în noaptea de Înviere. Preacucernicii se vor întreba ce căuta fata acolo: în loc să ia lumina Învierii de la biserică, a venit la stroboscopul clubului! Absurd! Sper să mă înşel, dar tare mi-e teamă că în curând va intra în moara bârfelor şi a acuzaţilor de tot felul. Că doar Guţă tatăl nu stă cu mâinile în sân.

* Păruială în direct. „Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. A avut o ieşire, probabil. Oricum, legea trebuie respectată, dar dacă voi putea interveni cu un sfat sau ştiu eu ce altceva, o voi face”, a mărturisit manelistul, tot la Antena Stars. O „ieşire”, desigur, a avut şi el în direct, toamna trecută, în emisiunea „Un show păcătos”, când şi-a înşfăcat amanta de păr şi-a tăvălit-o până când femeia a ajuns pe jos, în genunchi. Abia i-au scos agenţii de pază mâinile din părul ei! Iată un exemplu demn de urmat pentru fiu!

Şi ca să revenim la aspectele penale, junele e doar sub control judiciar, adică trebuie să mai treacă din când în când pe la Poliţie. Fata tremură de teamă în propria casă. E fiică de salvator montan. Salvamontist, aşa cum era şi tânăra bătută în staţiunea montana Straja, de un recidivist, şi care mai apoi şi-a retras plângerea...

Citit 1292 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Mai 2016 20:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.