O zi de pomină... cu Andreea Mantea

O zi de pomină... cu Andreea Mantea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Distracţie ca la 30 de ani, cu stripperi şi mulţi bani. Ziua Andreei Mantea s-a transformat dintr-o petrecere care nu urma să aibă loc într-o aventură, dat fiind că prezentatoarea Wowbiz s-a trezit în pat cu un bărbat străin, a primit un miniconcert de la Gigel Frone şi a avut parte şi de un striptease din partea unui tânăr care mai că a dezbrăcat-o şi pe ea. "Aş vrea să-i mulţumesc familiei "wowbizescu". Sunteţi extraordinari. Mi-aţi făcut ziua mai... Dragi telespectatori, vă rog să nu vă schimbaţi părerea despre mine după ce veţi vedea, dar a fost o surpriză totală. Promit şi eu să-i surprind  pe colegii mei la fel de profund", a spus Mantea. Pentru că distracţia de una singură nu avea nici un sens, Andreea Mantea a fost dusă în piaţă, acolo unde printre pepeni de Dăbuleni şi pătrunjel direct din grădină i s-a urat la mulţi ani şi sănătate. Măcar vreo două mere de primea, gratis.

* "Mi-e ruşine că sunt poliţist". ”Îmi iubesc meseria de poliţist şi îmi place mult ceea ce fac, pentru că ăsta a fost visul meu pe care mi l-am îndeplinit destul de greu, prin muncă şi fără niciun "ajutor". Dacă m-ar interesa un salariu mai mare, aş putea pleca oricând din Poliţie, dar asta ar însemna să renunţ la un vis şi să le fac unora pe plac. Sunt momente, totuşi, când îmi pare rău că sunt poliţist, iar seara asta e unul dintre acele momente. Îmi pare rău, pentru că statutul îmi interzice să îmi exprim public opinii politice, pentru că tare mă mănâncă să scriu nişte cuvinte după ce s-a petrecut azi. Nu am să o fac pentru că nu vreau să încalc vreun regulament, mai ales că sunt oameni care abia aşteaptă să greşesc cu ceva, dar e lesne de înţeles ceea ce simt. Am voie să spun ce simt? Îmi e silă!", a declarat Marian Godină, după ce fostul ministru Gabriel Oprea a fost absolvit de urmărirea penală prin votul Senatului. Asta aşa, ca să ştie tot poporul cum funcţionează democraţia în România. Să mergem înainte, zic, că înainte era mai bine!

Citit 1589 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2016 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.