Pe cine ia de bărbat Cruduţa

Pe cine ia de bărbat Cruduţa
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Şefă la cuţite. Bine, recunosc, m-am făcut mică-n pat când am văzut-o la televizor pe Daniela Crudu jucându-se precum un ninja cu două harpoane sau junghere… nici nu ştiu cum să le spun! Două cuţite din seria „cataroaie”, cu lama de vreo 20 de centimetri în lungime. Păi la cât e ea de naivă şi distrată, scăpa vreuna dintre săbii şi decapita operatorul? N-aveam ştire în direct? Noroc că scena cu Cruduţa spintecătoarea n-a durat mai mult de cinci secunde, că bruneta avea o treabă: să tragă de decolteul bluzei mulate care nu era suficient de larg să-i lase sânii pe-afară. „Aici o să gătesc hi-hi-ha-ha, pentru prima oară! Azi gătesc peşti”, a anunţat triumfal. Precizare: a spus „peşti”, ca să nu priceapă răuvoitorii că-şi găteşte peştele. Cu o mână era pe tigaie, cu alta pe telefonul la care îi dicta indicaţiile prietena ei de ştie să gătească. Atunci când a avut nevoie de ambele mâini, şi-a vârât telefonul între sâni, de unde i-a alunecat sub bluză… aşa că l-a proptit în betelia şorţului.

* Peştele mort nu mai respiră. „Mamă, miroase a usturoi!”, a fost prima reacţie a chefilor înainte să ridice capacul de pe farfuriile pregătite de Cruduţa. N-a mai fost nevoie să-şi dea cu presupusul cine-a gătit pentru că-i auziseră râsul inconfundabil din camera alăturată. Numai că, pe farfurii nu era cum voiau ei, peşte prăjit cu mujdei de usturoi şi mămăliguţă, ci „Doradă pe pat de legume”. „N-am gustat! Ce să gust?! Doamne, nu-mi vine să cred! Mănâncă!”, se perpelea Cruduţa. „Îmi place cel mai mult de chef Scărlătescu pentru că e nebun. E caterincă, aşa! E mai natural! E tare de tot”, mărturisise înainte de a se prezenta în faţa chefilor. Unde avea să afle că chef Scărlătescu nu e căsătorit! Şi cum nici ea n-avea momentan iubit, a venit întrebarea directă: „De bărbat l-ai lua?” - „Da, normal!”. Revenind la peşte, chefii au găsit un cusur: „Ai uitat să scoţi branhiile” - „Ce-i aia?” - „Alea prin care peştele respiră!” - „Păi da’ e mort ce să mai respire?! Nu e logic? Alea nu se mănâncă şi gata!”. Corect!

Citit 1448 ori Ultima modificare Joi, 01 Decembrie 2016 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.