TIMP LIBER/ Zeci de evenimente, pe malul Dunării. Teatru, dans, muzică și pictură, la doar câţiva kilometri de Galaţi

TIMP LIBER/ Zeci de evenimente, pe malul Dunării. Teatru, dans, muzică și pictură, la doar câţiva kilometri de Galaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Gălăţenii care au chef de o plimbare în weekend se pot bucura de un program generos la doar câţiva kilometri de Galaţi. Până pe data de 15 august se desfăşoară „Zilele Brăilei”, iar organizatorii au pregătit numeroase surprize. Astfel, vă prezentăm mai jos programul pentru vineri, 12 august, dedicat „Zilelor Brăilei”.

Astăzi, între orele 9,00 şi 20,30, în câteva locaţii din oraş vor avea loc, concomitent, evenimente culturale. Începând cu ora 9,00, în Parcul Monument, va debuta evenimentul „Cercetaşii României - Vacanţă în Ecobază”, precum şi un concurs de şah. De la ora 10,00, Teatrul pentru copii  de la Grădiniţa nr. 51 din Brăila va susţine un spectacol, iar de la ora 11,00, micuţii vor învăţa să mânuiască păpuşi. Apoi, la ora 18,30, copiii vor admira spectacolul „Povestea ieduţului răsfăţat”, susţinut de Teatrul „A. Pann” din Râmnicu Vâlcea. La ora 20,30, va începe Caravana filmului românesc, producţia proiectată fiind „O poveste de dragoste, Lindenfeld”.

În aceeaşi zi, în Grădina Publică, de la ora 11,00, va începe un spectacol susţinut de Teatrul pentru copii „Veselia”, urmând ca de la ora 18,00 să apară în faţa publicului Şcoala particulară de muzică din Brăila şi Orchestra „Iosif Ivanovici”. De la ora 19,45, revine teatrul pentru copii, iar de la 20,45, începe concertul „Jazz in the Garden” cu Groovy Bastards şi Alex Musat Trio.

O altă locaţie unde se vor desfăşura evenimente este Parcul Monument. Aici, de la ora 17,00, publicul este aşteptat de Teatrul pentru copii. Şi de la ora 18,00, în parcul Zoo, va avea loc un spectacol pentru cei mici.

Tot astăzi, de la ora 18,00, pe Faleza Dunării se va desfăşura Festivalul naţional de dans popular „Lina Chiralina”, urmând ca, de la ora 21,30, să răsune muzica tradiţională a Comunităţii elene din Brăila şi a Ansamblului comunităţii ruşilor lipoveni.

Organizatorii anunţă că, începând cu ora 18,00, vor avea loc evenimente şi în Piaţa Traian (tabără de pictură urbană), Calea Galaţi (muzică populară, Ansamblul „Bârseşti”), şi în Parcul Obor (teatru pentru copii şi teatru de păpuşi).

Totodată, vizavi de Liceul „Progresul”, în rondou, începând cu ora 19,00, „Steluţele Dunărene” vor prezenta un concert de muzică uşoară, urmând ca de la ora 20,00, să apară în faţa publicului Ansamblul de dans popular „Codruleţul”. Pe lângă asta, de la ora 20,00, vor avea loc evenimente atât la Centrul Naţional de Informare şi Promovare (spectacol Asociaţia „Pandora”, cât şi la Brăila Mall (Dans popular - Ansamblul „Sâmbureşti” din Olt).

Citit 3070 ori Ultima modificare Vineri, 12 August 2016 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.