*„Chiar să te critice în America, tot e mare lucru * Echivalentul Pulitzerului pentru literatură SF era să-i revină anul trecut *
Un român - primul din istorie! - nominalizat la Premiul Hugo e lucru mare! Hugo este un Oscar al SF-ului mondial, unul dintre primele trei premii internaţionale de gen.
Cum naiba poate un român să fie citit de un american şi să intre în circuitul valorilor mondiale, aflăm în continuare de la scriitorul ieşean Lucian Merişca, nominalizat anul trecut la marele Premiu Hugo pentru literatura SF. Totul este să fii tradus, chiar şi prost tradus…
Lucian Merişca, redactor la Radio Iaşi, a venit la Galaţi să culeagă subiecte culturale de presă şi s-a trezit el însuşi subiect de presă. Jurnalist, scriitor, medic, cu un masterat în studii europene, vorbeşte măsurat şi nu se laudă.
Ne spune: „Tatăl meu, care a făcut închisoare politică, a scos la Galaţi prima carte despre închisorile comuniste, cu o prefaţă de Paul Goma”.
„Moarte bună, copii!”
- Cum ai ajuns să fii descoperit de americani?
- O antologie, în care aveam şi eu o nuvelă, tradusă în engleză, a ajuns în mâinile lui James Morrow, un scriitor mare din America, critic literar. I-a plăcut şi m-a căutat. Mi-a spus: vreau s-o publicăm, dar varianta pe care o aveţi aici e într-o engleză de baltă. Hai să lucrăm la ea.
Şi, în 2007, am lucrat pe text şase luni, împreună cu el, pe mail. Şi a ajuns să ştie toate mai bine decât mine, căutând semnificaţiile la orice… Apoi a apărut la Tor Books, într-o antologie a literaturii europene, dar eram trecut printre clasicii literaturii europene. De aici, am fost nominalizat la Hugo Prize.
- Când ai scris nuvela?
- A, e veche, de când hăul. De prin ’87. Eu am nişte personaje ale mele, Vincent şi Karlenstein, un pământean şi un extraterestru. Şi, când Vincent, pământeanul, citeşte o poveste despre extraterestru, când viceversa.
E un roman modular în sensul că pe de o parte sunt aceste personaje, pe de alta, autorul spune poveştile astea editorului şi astfel apar nişte antracte între poveşti. Autorul întreabă: „Da’ asta v-a plăcut?” Iar editorul spune: „Du-te, băi, dracului! Ăstea-s poveşti?! Sunt bune de dat la gunoi!” E o poveste post-postmodernă…
- Ai descris atmosfera din comunismul românesc?
- Am fost comparat de critica de acolo cu George Orwell (dar şi Lewis Carroll, Samuel Beckett, Robert Sheckley, Gabriel García Márquez, Eugen Ionescu, Frederic Brown, Zamiatin, Čapek sau Lem, n.red.).
Mi-au apărut în America vreo 20 de recenzii; două din ele mă critică, dar restul mă laudă. Dar, chiar să te critice în America e mare lucru!
Era pregătit să intre în Europa şi fără revoluţie!
- Dar cum ai ajuns tradus în antologia românească bilingvă în care te-au citit americanii?
- În ’92, Editura Nemira, care era în formare atunci, a vrut să mă publice. Am semnat un contract, pe care ei nu l-au respectat. Apoi au scos prima antologie româno-engleză şi nuvela, parte centrală a romanului meu modular, era aceasta. A fost citită în America, le-a plăcut… A fost răzbunarea destinului, dar tardivă.
- A fost o nuvelă „de sertar”?
- Nu, a fost o alegorie. Această nuvelă a apărut în anii ´80, când a fost criticată: simţeau că ceva nu era în regulă.
- Ţin minte cât de curajoşi erau atunci, cu „fitile” politice, erau cei de la „Ştiinţă şi tehnică”. Cristian Tudor Popescu publicase un text curajos: „Balada cavalerului programator”. Ne delectam cu subversiva „Ars amatoria”, care avea un serial…
- Ştii cine era „Ars amatoria”? Era Groşan.
- Ştiu că ai avut „obrăznicia” să publici în străinătate, la vremea aia!
- Da, în 1987 mi-a apărut o povestire în revista franceză „Antares” - „Deratizare”, cred că e cea mai reuşită nuvelă a mea… Prin ’82-’83 au apărut compostoarele în tramvaiele şi autobuzele din Iaşi. Şi atunci mi-am imaginat cum ar fi o lume controlată complet, în care să fie compostoare şi în casă şi pe stradă, peste tot. În nuvela mea oamenii se păzeau unii pe alţii, se spionau unii pe alţii, se pârau unii pe alţii, se pedepseau unii pe alţii.
Nici măcar nu trebuia să spui că ai copii, copiii creşteau în subsol. Şi ei întrebau: !”Tata, e adevărat că există oameni la Biroul principal, care mănâncă în fiecare zi carne?” Şi Mironov mi-a spus: „Nu, taie fraza asta, că nu ţi-o publică nimeni!”
Vladimir Colin, Dumnezeu să-l ierte, mi-a dat premiu în 1983 pentru nuvela asta. Şi mi-a spus: „Lucian, meriţi premiul acesta, dar va rămâne aşa, nepublicabilă”. La Editura Albatros mi-au publicat-o totuşi, într-o antologie. Dar era clar la ce se referea… la sărăcie, la Securitate, la pânda reciprocă, toată teroarea…
În acea perioadă era o tabără la Braşov, la care participau Marin Sorescu, Ţoiu şi Chiriţă. Acolo aveai dreptul să citeşti o pagină. Dar mi-au spus: „Interesant, hai, mai citeşte una!”
Mă ascultă Marin Sorescu şi spune: „Hai bă, citeşte şi a treia pagină.” A comparat-o cu Orwell, „1984”. Mă întreabă: „Asculţi Europa liberă?” Zic: nu are nicio legătură, e din imaginaţia mea. Nu citisem „1984”.
Imediat, nuvela a apărut în Ungaria. În 1987, după Ungaria, a apărut în antologia franceză „Antares”, unde editorul vorbeşte de dizidenţă…
- Şi nu te-au căutat pe-acasă?
- Ba da, dar abia după aceea am aflat că m-au căutat. Numai că atunci eram în Banat, acolo lucram. Cumpărasem o barcă de cauciuc, voiam să fug Dincolo. Aveam aranjat un post în Iugoslavia şi unul în Germania.
Apoi a venit revoluţie şi am ajuns în partea cealaltă a Europei fără să mai fie nevoie să fug. Da, „Deratizare” este mai bună decât ceea ce mi-a apărut în America. Le-am spus: e mai slabă, eu am altele mai bune. „Nu ne interesează!”
* * *
Lucian Merişca şi utopia comunistă
Ieşeanul Lucian Merişca este fondator, alături de fratele său, regretatul Dan Merişca, al celebrului cenaclu Quasar şi apare în lucrarea tipărită la New York de Jon Clutte şi Peter Nichols: ultima Enciclopedie mondială a SF-ului - “The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Science Fiction Classics from the Continent“, TOR BOOKS, 2007 şi 2008!
A semnat contracte de editare cu Editura Atlante din Franţa şi Tor Books, SUA! A fost invitat, în 1995, la Congresul mondial Intersection, Glasgow, să vorbească despre cenzură.
A fost chiar invitat de onoare, alături de celebrităţi ca Brian Aldiss, Philippe Curval, Cory Doctorow, James Morrow etc. la Festivalul Internaţional al Utopiilor - la Nantes, în 2006, spre a vorbi despre utopia comunistă.
Diplomă pentru merite deosebite, ca jurnalist, în serviciul limbii române în Basarabia din partea Societăţii “Limba noastră cea română” - Chişinău, 2005.
Este membru al Asociaţiei de Algeziologie din România şi al Academiei de Studii Înalte - Medical Center “THEMIS ART”.
Este iniţiator şi promotor al unor noi forme de exprimare artistică şi curente culturale: Postrealitatea şi Postvirtualitatea. Editura Bastion, Timişoara, i-a publicat cartea „Vincent and Karlenstein/ Moarte bună copii!” Dar alte premii şi realizări ar ocupa în continuare destul loc...
