Stăpâna costumelor din Teatrul Muzical/ Personaje şi poveşti cu haine de scenă
Foto: Foto: Victor Cilincă

Stăpâna costumelor din Teatrul Muzical/ Personaje şi poveşti cu haine de scenă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* "Recunoaşterea muncii mele este atunci când artiştii strigă de pe hol: Valy, Valy! Atunci ştiu că au nevoie de mine, că sunt preţuită – asta este cea mai mare bucurie a sufletului meu!”


V-aţi gândit vreodată că un costum poate fi un personaj în sine? Şi că unul purtat cândva de un om de seamă, fie demnitar, fie artist, are şi în prezent ceva din prestanţa celui demult dispărut? La Teatrul Muzical „N. Leonard” am pipăit, în „arhivele” costumierelor, costumul cu tighel aurit al lui Nae Leonard - personajul, din opereta despre viaţa celebrului tenor gălăţean, jucată aici în anii ´70. Este un costum (foto 1) dintr-un material care a rezistat timpului, are o etichetă din care aflăm că a fost purtat, în rolul Leonard, de regretatul tenor Ion Frigioiu, la 24 decembrie 1972, când teatrul a primit numele „Leonard” şi s-a jucat în premieră absolută opereta „Leonard” de Florin Comişel, scrisă special pentru teatrul gălăţean. A dirijat atunci regretatul Silviu Zavulovici şi au urcat pe scenă celebra soprană Lucia Ţibuleac, baritonul Nicolae Urdăreanu, dar şi actori de la Dramatic: Gheorghe V. Gheorghe, precum şi regretatul Mihai Mihail. „Acum vreo zece ani, cineva a vrut să expună la Bucureşti costumele create de [coregraful şi balerinul] Trixy Checais, ca să-i aducă un omagiu. Şi au găsit costumele aici în teatru”, îmi spune costumiera-şef Valentina Constantin. Fusese marele Checais, dansator, profesor, regizor, scenograf, coregraf, exilat la Galaţi de autorităţile comuniste, oraş în care s-a şi stins,  în ´90, „cel mai mare dansator pe care l-a avut România”, după cum spunea poeta Nina Cassian.

Operă pe picior mare

Valentina Constantin, „stăpâna costumelor”, m-a purtat printr-un labirint romantic textil: un spaţiu ticsit, extrem de îngust, într-un teatru prea mic pentru atâtea şi atâtea montări, fără ventilaţie, unde s-ar încurca chiar şi firul Ariadnei. Nu  şi costumiera. Pălării pe rafturi, iar pe bare, rochii, fracurile dirijorilor, costume bărbăteşti, cămăşi. Alte rafturi, cu pantofi, accesorii, inclusiv bijuterii, dresuri pentru doamne, că dresurile se cam rup. Lucruri, adică spectacole! „Uitaţi, o bară numai la solişti, dar la cor, e triplu! Şi e o singură femeie, proaspăt ieşită la pensie, şi ne-ar trebui oameni şi aici!” Două femei care scot pe rând hainele la aerisit şi împrospătat, meticulos, astfel încât cele câteva zeci de costume dintr-un spectacol cu distribuţie, precum „My Fair Lady”, să fie pregătite la ţanc. „Am să vă arăt şi o rochie foooarte veche, de cel puţin 25 de ani: e din „Bărbierul [din Sevilia]” vechi”, explică ghidul meu (foto 2). „Aici avem „Rigoletto”, iată şi un spectacol nou, cu două rochii, pentru că sunt două regii, uitaţi şi rochiile din „Don Pasqualle” – extraordinar de grele!” Îmi arată: „Am un caiet de cabină: cine intră în spectacol, ce mărimi poartă fiecare. Eu fără acesta nu plec la luptă!” O mărime uriaşă purta baritonul american Austin Michael, cu numărul 47 la pantof! „Era un munte de om! În „Aida”, a trebuit să-l îmbrac cu trei fuste – să le înnădesc! – şi cu două platoşe, aşa era de impunător. Cred că avea doi metri înălţime. Şi când intra, nici nu trebuia să deschidă prea mult gura, că deja era umplută sala de sunet…”

Doamna Valy ridica şi 70 kg

„Să vă spun: mi-am aşezat toate costumele dintr-un singur spectacol într-un singur calup, pe fiecare personaj în parte. Unde sunt dubluri [de rol], sunt câte două rochii. Trebuie să fii o bună gospodină în primul rând, o bună organizatoare. Altfel, când îţi cere scenograful o rochie din cutare epocă, unde te duci? Acasă am alte şifoniere, trebuie să ştii exact unde să te duci.” Costumele stau pe genuri: operă, operetă, estradă. „Mă uit la dumneavoastră şi vă spun cât purtaţi la cămaşă, dacă-mi arătaţi talpa, vă spun cu exactitate ce număr purtaţi la pantof.”  Totul e organizat ca la CFR!

Povestea sa este de tip american: „Sunt angajată aici din 2000, dar am lucrat şi înainte, pe o perioadă scurtă, o stagiune, apoi a intrat teatrul în reparaţie şi am stat în şomaj. Atunci, ca să nu stau degeaba, am făcut un curs de croitorie.

 

 

Ştiam să lucrez, dar întotdeauna mi-a plăcut mie să învăţ şi să am eu, aşa, diplome multe-multe”. Venise în teatru după ce, terminând Liceul CFR, fusese repartizată într-o muncă de bărbat: 13 ani şi şase luni de muncă la Barboşi, vară sau iarnă, la Gara CFR. „Mecanic maşini şi utilaje terasamente” - lucra ca lăcătuş, pe un compresor foarte mare, cu care proba frâne. „Muncă de bărbat am făcut, ridicam 70 kg, la fiecare jumătate de oră!” După restructurările de după Revoluţie, a venit în atelierul de mode al teatrului, unde lucra mătuşa sa. „Am lucrat şi foarte multe jobene pentru un spectacol, unde scenografă era o doamnă de la Bucureşti. Trebuia să fie foarte bine lucrate, căci mătuşa mi le întorcea înapoi! Când a fost totul gata, scenografa mi-a spus: „Nici la Bucureşti nu se fac aşa bine!” Însemna că mi-am scris diploma singură.” A muncit şi la atelierele de croitorie teatrală, apoi a devenit costumieră: „Am preluat gestiunea tuturor costumelor din teatru. Trei ani n-am mai ieşit din magazie – aveam ambiţia să nu-mi atragă nimeni atenţia!” Are haine de vreo 150.000 lei pe gestiune. „Unele costume trebuie casate, sunt depreciate, mucegăite, pentru că nu avem unde să le depozităm. Aici nu am aerisire! Costumele trebuie să respire, să nu stea înghesuite!", spune Valentina Constantin.

Combinatul de păstrat costume

„Costumele trebuie călcate, trebuie spălate, aranjate, cusute, cămăşile - apretate. Uneori, asigurăm şi şosete. Vin persoane care transpiră abundent, mai ales că stau şi sub reflectoare, la peste 40 de grade, este şi o încărcătură nervoasă mare, şi atunci trebuie să fiu pregătită cu maiou sau tricou la schimb. Sau poate că, după vacanţă, persoana s-a mai îngrăşat sau a mai slăbit – mă caută, probează. Pentru mine nu e o problemă să pregătesc garderoba şi pentru zece solişti într-o singură zi. Sunt câte două distribuţii la acelaşi spectacol, trebuie deci să ştii exact cât poartă fiecare. Ori vine exact în spectacol şi obligatoriu trebuie să îi duci costumul repede la cabină. Şi să nu-l stresezi, căci trebuie să se concentreze la rol, trebuie să se pregătească din punct de vedere vocal. Recunoaşterea muncii mele este atunci când ei vin şi strigă de pe hol: „Valy, Valy!” Gata, ştiu că au nevoie de mine, că sunt preţuită – asta este cea mai mare bucurie a sufletului meu!”

CITEŞTE ŞI: Oamenii din spatele spectacolelor (I)/ Maşiniştii de la Muzical şi meseria care "se fură"

Citit 2300 ori Ultima modificare Miercuri, 27 August 2014 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.