Lansare Adrian Buzdugan, la „Humanitas”: Carte de gaguri, în cuvinte strunjite

Lansare Adrian Buzdugan, la „Humanitas”: Carte de gaguri, în cuvinte strunjite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O „voce” remarcată şi remarcabilă în peisajul literar dunărean, cunoscut nouă de la întâlnirile Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR), publicat în reviste literare gălăţene, dar şi în ţară, prozatorul brăilean Adrian Buzdugan şi-a lansat sâmbătă, la Galaţi, la Librăriile Humanitas, cel mai recent volum: „Comisarul Corcoduşă”, Editura Adenium - Iaşi.

Ilustraţiile volumului îi aparţin unui cunoscut grafician şi autor de bandă desenată de mare clasă, SF şi nu numai, craioveanul Viorel Pârligras, ilustraţii care sunt în tonul cărţii. Postfaţă este semnată de A. G. Secară, criticul care a şi moderat prezentarea, la care au vorbit, printre alţii, Gabriel Cheşcu, redactor-şef al editurii şi al revistei de cultură „Timpul”, venit special de la Iaşi, poetul Marius Grama şi scriitorul Octavian Miclescu.

Romanul cu care Buzdugan „doboară încă o barieră”, după cum nota scriitorul Mircea Pricăjan, carte începută foarte devreme şi „strunjită” acum, lucrată, ca la ceasornicar, silabă cu silabă, a convins uimitor: manuscrisul a fost citit pe loc de Gabriel Cheşcu şi a doua zi a luat calea tiparului! „M-a durit stomacul de râs!”, mărturisea sâmbătă editorul. „Nu-i o carte pentru oricine”, a avertizat, însă, Miclescu. Iar Secară a făcut trimiteri la „Levantul” cărtărescian şi la bravul soldat Švejk.

Romanul lui Buzdugan oferă o transpunere pe hârtie a unor gaguri de tipul celor din filmele cu Leslie Nielsen ori Peter Sellers, comisarul său fiind un fel de „Poliţist cu explozie întârziată”, tratat în genul absurd, dar şi realist, ca materie socială din care se ia „decorul”, în spaţii exotice ori sordide, printre arabi, ruşi sau europeni, într-o deplasare pe mapamond cu care ne-a obişnuit un „Bond. James Bond!”.

Multipremiat - o cârcă de premii de debut, printre care de departe strălucesc cele de la Editura Humanitas, pentru „Capela excomunicaţilor”, şi Asociaţa Scriitorilor Bucureşti, Buzdugan a fost nominalizat şi la premiul pentru debut al USR, a mai obţinut premiul pentru cel mai bun volum, oferit de Asociaţia Română de Science Fiction, premiul RomCon pentru cel mai bun roman - „Citadela de fier”, ed. Tracus Arte. Adrian Buzdugan este absolvent de Filozofie la Iaşi, dar a mai "comis" şi publicistică, pamflet, poezie, eseuri, recenzii, romane, cronică de film, povestiri.

Citeşte şi: Gălăţeanul Vladimir Drăghia şi-a lansat cartea la Librăria „Humanitas”

Citit 1552 ori Ultima modificare Marți, 11 Noiembrie 2014 19:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.