După cele anunţate în cronica trecută, vineri a citit poezie Anca Şerban-Gaiu. Prezenţa la cenaclu a fost numeroasă şi, cum este în obicei sau pe alocuri, comentarea textelor s-a făcut din unghiuri obiective, nepărtinitoare; aceasta observându-se din opiniile ce se unesc în aceleaşi puncte.
Stela Iorga: "Autoarei îi place să scrie atât de mult, încât imaginile deservesc discursul liric; există zone cu rotiri şmechere în frază, mai există şi un exotism care nu potenţează textele; este un univers liric fragmentat de anumite traume care vin din spatele liricii."
Ion Avram: "Mi-e dificil să încadrez textele la poezie sau la proză. Sunt poeme cu tentă prozaică sau, tot aşa, proze cu o uşoară tentă poetică. După un anumit timp, îi scapă condeiul şi începe să crească ritmul, să tensioneze, există unele plusări cu care nu sunt de acord."
Octavian Miclescu: "Supralicitează, e o asociere de termeni care nu slujesc unei idei, unii sunt folosiţi doar de dragul lor."
Marius Grama: "Autoarea se aşază într-un stil al ei, şi-a conturat un univers cu saloane de spital, suferinţă, îşi construieşte personaje din viaţa reală şi le descrie cu blândeţe. La alternanţa planurilor, în planul fantastic se transformă într-un Eliade care nu-şi stăpâneşte uneltele."
Viorel Ilişoi, venit întâia dată la noi, a remarcat că Anca Şerban-Gaiu are "tentaţia de a reîmpăca forma şi conţinutul poemelor" (ceea ce nu s-ar mai întâmpla în poezia nouă), în texte "există stângăcii de vocabular care o pot discredita"; prin anumite locuri nu reuşeşte să "echilibreze inventarul poetic şi are tendinţa de a explicita".
Cronicarul spune că autorul începe să se îndrepte spre o zicere mai simplă, care nu lasă loc unor ambiguităţi, un scris mai puţin alambicat, cu mai puţine exotisme ca în alte lecturi sau publicări. Ca o concluzie generală, zice-se că-i bine. Spor la scris un nou volum!
P.S. Astăzi, tot la sediul cotidianului "Viața liberă", tot pe la 18,00 trecute fix, după câţiva ani de venit la cenaclu, ne citeşte pentru prima dată Ionuţ Vasile.
