"Firfirică" şi "Văduva veselă", în weekend, la Teatrul Muzical

"Firfirică" şi "Văduva veselă", în weekend, la Teatrul Muzical
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, 17 ianuarie, la ora 18,00, Teatrul Muzical „N. Leonard” vă invită să vă descreţiţi frunţile cu piesa „Firfirică, întâmplări amoroase la Poiana Ţapului”, o comedie muzicală în două acte de Vasile Vasilache. Colonelul Costache Teodorescu Glonţ este jucat de actorul Mitică Belciugan, în rolul lui Firfirică, prietenul colonelului, va fi Paul Buţa, iar Nuţi, dansatoarea din cabaret, va fi Mariana Pisică. Din distribuţie mai fac parte actorii Luminiţa Vologa (rolul lui Mitzuko, amanta colonelului), Viorel Huru (rolul boxerul, iubitul doamnei Mitzuko), Emilia Savu (Lina, femeie în casă), Anton Mihail (rolul Mircea, fiul colonelului), Izabela Oancea (personajul Chiţei, vecina şi prietena de familie), Adina Lazăr (personajul Elvirei, iubita lui Mircea) şi Viorica Mărăndici (rolul Lucreţiei, soţia colonelului). Muzica este semnată de Nicolae Mantu, iar regia artistică şi adaptarea textului aparţine lui Gheorghe V. Gheorghe. Scenografia este semnată Gheorghe Andreescu, coregrafia Fănică Lupu, regia tehnică Gabriela Gegea.

Firul epic al poveştii frumoasei Sonia

Duminică, 18 ianuarie, tot de la ora 18,00, se va juca "Văduva veselă", operă în două acte, de Franz Lehar. Regia artistică îi aparţine lui Paolo Bosisio, iar libretul este scris de Victor Leon şi Leo Stein. Sufleor va fi Claudia Colceriu, dirijor Sorin Oancea, iar dirijor cor Daniel Nistor. Scenografia este semnată Veaceslav Ocunev, coregrafia Gabriela Gegea. De pregătirea muzicală s-a ocupat Tatiana Zaharova – Ionaşcu şi de regia tehnică - Viorica Mărăndici.

În veselul Paris, o petrecere de aniversare pentru conducătorul unui stat imaginar este în plină desfăşurare. Bogata văduvă Sonia este înconjurată de pretendenţi, spre disperarea Baronului Popoff, care se teme că aceasta va ruina ţara, dacă se va căsători cu un străin. Popoff reuşeşte să îl convingă pe Greav Danilo, ministrul de finanţe, să o ceară în căsătorie pe Sonia, deşi ea îl mai refuzase odată, în trecut. Dar acum Sonia este cea care îl copleşeşte cu atenţia sa pe Greav, chiar dacă pare indiferent, până când ea anunţă că s-a logodit cu un francez. Disperat, îi mărturiseşte Soniei că o iubeşte. Aşa descoperă că totul nu a fost decât o minciună şi că aceasta îi împărtăşeşte, de fapt, sentimentele.

Biletul la oricare din cele două piese costă 10,80 lei, ori 21,60 lei, în funcţie de locul ales în sală. 

CITEŞTE ŞI: Evenimente EMINESCIENE ale Bibliotecii "V.A. Urechia"

 

Citit 991 ori Ultima modificare Joi, 15 Ianuarie 2015 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.