Campania VL "Profesioniştii"/ Victor Cilincă sau viaţa ca o bibliotecă fantastică (FOTO)

Campania VL "Profesioniştii"/ Victor Cilincă sau viaţa ca o bibliotecă fantastică (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Viaţa lui Victor Cilincă nu încape într-un roman. E nevoie de o bibliotecă întreagă, ca să poată cuprinde, nu doar actualele şi fostele sale preocupări - dramaturg, actor, romancier, poet, istoric, jurnalist, inginer, plastician, scafandru şi şeful pescarilor pe un pescador, director de editură sau militant pentru drepturile copilului, ci şi nenumărate aventuri şi experienţe trăite, deseori, pe muchia dintre viaţă şi moarte.

Soarta l-a căpătuit mereu cu întâmplări extraordinare, pe care, ca un rege Midas, le-a atins cu peniţa, transformându-le în literatură. Are 27 de cărţi publicate, altele la sertar şi nenumărate idei puse la copt. Printre alergătura la Dramatic, unde în acest sfârşit de săptămână a avut premiera absolută o piesă de-a sa, printre comenzile de pizza pentru colegi - pentru că vineri, 16 ianuarie, a împlinit 57 de ani, printre articolele de scris musai la zi, încerc să-mi fac loc să-i iau un interviu, cu inima pulsând de spaima că articolul îmi va permite să pun în faţa cititorilor doar o infimă parte a "Cilincotecii", pe care am vizitat-o şi eu doar parţial.

Amintirile dau buzna, chemate sau nechemate, ca şi cum ne-am afla într-un lift, care ne călătoreşte în timp. Victor apasă la întâmplare butoanele. Abia se deschid uşile, cât să zăresc din prag "peisajul", că o şi pornim spre alt nivel.

Literatura SF, perdea pentru caricatură şi satiră politică

Suntem în anul 1987, când ia Premiul I la convenţia SF de la Piteşti, cu condiţia să nu citească în şedinţa de cenaclu prozele SF, de critică socială şi cu încărcătură metafizică. "Tot atunci am avut şi o expoziţie de caricatură la adresa regimului. O puseseră după colţ şi era vizitată doar de cei care ştiau. Aveam, de exemplu, un desen în care un vânător trăgea cu puşca şi cădeau tacâmuri - linguri, furculiţe, cuţite - era o aluzie la faptul că pe vremea aceea se găseau doar tacâmuri de pui. Doi ani mai târziu, la Galaţi, la cenaclul "Noduri şi semne", am avut curajul să citesc un SF de sertar, unde aveam nenumărate trimiteri la Epoca de Aur, o carte întreagă, pe care am publicat-o în 2002, sub titlul "Push-Push", prima carte apărută în format electronic. Nimeni din cenaclu n-a scos un sunet. Le auzeam doar respiraţia, simţeam cum mă înalţ şi plutesc pe suflarea lor. SF-ul era pe atunci un bun pretext să poţi face satiră politică. Cum ştiam că este inevitabil să nu mă toarne cineva, când am plecat în voiaj, am luat manuscrisul cu mine, ca să nu fie găsit. Mă temeam pentru ai mei. Dar cum era prin '89, băieţii buni aveau treburi mai importante şi nu s-au mai încurcat cu mine", curge povestea.

Primul roman - început la vârsta de patru ani

Îmi fac curaj şi apăs şi eu pe un buton: când ai început să scrii? Suntem prin anii '60, într-o locuinţă modestă, fără televizor. La lumina slabă, îl văd pe Cilincă-tatăl citindu-le o carte celor doi copii ai săi, Victor şi Florin. Are o bibliotecă enormă, e abonat la "Magazin istoric". Ar fi vrut să se facă învăţător, dar vremurile l-au trimis pe front. A luptat în Munţii Tatra, unde a fost rănit de două ori. S-a întors acasă cu un beteşug, care l-a condamnat să fie contabil, ca să-şi poată întreţine modest familia.

"Tata ne-a citit "Toate pânzele sus". Eu îmi imaginam în minte scenele. Visam să mă fac căpitan de vas, deşi mi-era foarte frică de apă. O frică de care n-am scăpat toată viaţa. Aveam patru ani şi un pic şi învăţasem să scriu cu litere de tipar. Am început să compun primul meu roman de aventuri, vreo zece pagini, cu tot cu ilustraţii, pentru că îmi plăcea şi să desenez. Obişnuit de mic cu lumea cărţilor, m-a tot muncit apoi ideea de a scrie şi a face desene. Am debutat cu poezie în "Pagini dunărene" şi cu proză în suplimentul literar al "Scânteii tineretului". În timpul facultăţii, în revista studenţească "Orientări", am publicat primul roman foileton - "Războiul de catifea", bineînţeles un SF magic", apucă să mai spună Victor, înainte să apese pe alte şi alte butoane.

De la versuri scrijelite pe fundul navelor la istoria Galaţilor

De la elevul Liceului de Artă, unde a studiat cu Nicolae Spirescu, îl vedem apoi pe tânărul care s-a apucat de figuraţie în trupa Teatrului Dramatic sau a plecat ca Eminescu să joace în compania particulară a lui Lucian Temelie. Apoi, iată-l pe candidatul la Facultatea de Istorie, care este respins cu brio la examen, pentru că a avut curajul să scrie ce învăţase neoficial de la profesorul său, apoi la studentul la Piscicultură, la tânărul inginer angajat pe uriaşul pescador, care bătea oceanele lumii, la divorţul care vine cu interdicţia de a mai naviga, după ce şapte ani trăise pe mare, trecuse prin două războaie, în Angola şi în Namibia, iar în Polisario, "Parângul" - un pescador frate cu cel pe care lucra, a fost incendiat, chiar în faţa lor, de o grupare teroristă.

N-a fost nici prima, nici ultima dată când Victor Cilincă a trecut pe lângă moarte. Cum nu mai găsea altceva de lucru, a acceptat să fie şeful echipei de scafandri care lucra sub navele româneşti. A trăit doi ani cu moartea strecurată, zilnic, între piele şi cauciucul de la costumul de scafandru. "Costa foarte mult să urci vaporul pe doc şi să-l cureţi. Ai noştri s-au gândit să facă asta în larg cu scafandrii care răzuiau stratul de scoici cu o raşchetă. Deşi nu scăpasem în cei şapte ani de navigaţie de spaima de apă, am peste 200 de ore de scufundări. Erau condiţii grele, lucram uneori în apa care avea temperatura de un grad sau două, ne muşcau focile, ne batjocoreau marinarii, aruncând cu peşte congelat peste noi, ni se descompuneau costumele foarte vechi. Am scăpat de fiecare dată, pentru că mi-am păstrat calmul. Altfel, a fost interesant, am scrijelit cu raşcheta şi versuri pe fundul navelor", încheie el episodul în mod optimist.

După '90, n-a mai vrut să navigheze. A fost atunci redactor-şef la revista „Miracol”, a Ligii pentru drepturile copiilor din Bucureşti, apoi a fost directorul Editurii „Pygmalion” Galaţi şi i-a condus tipografia. În '91 a publicat prima carte, povestiri pentru copii - "Fetiţa care avea prea mulţi pistrui", care s-a vândut în 24.000 de exemplare - iar din bani şi-a cumpărat  apartament. Ceea ce nu-i puţin lucru la prima carte publicată!

Apoi, cărţile au început să curgă: are 27 publicate în total (romane, proză scurtă, teatru, SF, poezie, roman foileton, eseu. Are peste 30 de piese de teatru scrise, dintre care şase premiate la nivel naţional (inclusiv o nominalizare la UNITER, cu piesa "Catrafuse"), şase tipărite (una în SUA)  şi  patru jucate, altele sunt în curs de montare, una chiar la Seul. În curs de montare sunt trei la Galaţi, una la Bârlad şi alta, acum, în Coreea de Sud. Este prins în “Istoria dramaturgiei” de Mircea Ghiţulescu, în dicţionare cu scriitori şi antologii. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Asociaţiei profesorilor de Istorie „Dunărea de Jos” Galaţi.

Are două cărţi tipărite în SUA şi povestiri publicate în Marea Britanie, Canada, Franţa şi SUA, unde a apărut şi în două antologii (cu SF şi policier). Este ilustrator, cercetător istoric (în 2014, publică "Abecedar istoric gălăţean"), ziarist. În 2013, primeşte premiul de la editura Tracus Arte în concursul naţional de roman, cu "Das Mioritza Reich", lansat la Târgul Internaţional "Gaudeamus". Despre acest roman, Cătălin Badea - Gheracostea scria în "Observator cultural" că "este probabil una dintre cele mai surprinzătoare lecturi de ficţiune speculativă scrisă în româneşte, după 1989".

 

Citeşte şi:  Campania VL „Profesioniştii”/ „Demolatori sunt pe toate drumurile, cei care construiesc sunt greu de găsit!”

Citit 2672 ori Ultima modificare Luni, 19 Ianuarie 2015 11:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.