"Sânziana şi Pepelea", la „Gulliver”: O piesă la care a râs şi Parisul!

"Sânziana şi Pepelea", la „Gulliver”: O piesă la care a râs şi Parisul!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Teatrul de păpuşi „Gulliver” ne răsfaţă iar! Duminica, 25 ianuarie, la ora 10,30, „v-am pregătit o feerie naţională, plină de cântec şi tâlc, "Sânziana şi Pepelea"”,  ne-au transmis păpuşarii noştri. "Vă aşteptăm, cu mic, cu mare, pe tărâmul lui Papură-Împărat, unde îl veţi întâlni pe curajosul Pepelea, care trece prin numeroase peripeţii pentru a ajunge la mâna frumoasei Sânziana."

Este un eveniment cum nu se poate mai potrivit cu Ziua Unirii, autorul piesei, poetul Vasile Alecsandri, luptător unionist, renunţând la tronul Moldovei pentru a se asigura Unirea. Ajuns ministru de Externe sub Cuza, Alecsandri scrisese înainte excelenta comedie care adresa „fitiluri” politice la adresa puterii, iar publicului matur, căruia i se adresa, poate fi şi acum satisfăcut, urmărind excelentul spectacol, alături de copii.

Succesul acestei montări deja rodate se datorează „celui mai titrat cuplu de realizatori ai genului”, legendarul regizor şi autor de manuale privind arta păpuşilor, Cristian Pepino, şi regretata scenografă Cristina Pepino. Premiera a avut loc în 20 aprilie 1996 şi „a fost extrem de bine primită la Paris, în cadrul unui festival tradiţional”, după cum scrie critica despre un spectacol care, iată, s-a jucat de peste 200 de ori, cu sălile pline-ochi!

Copiii sunt fericiţi admirând jocul îndrăgiţilor actori Vlad Ajder, Eduard Şişu, Gina Geru, Elena Sterian, Marian Sterian, Rodica Panu, Adina Niţă, Mircea Vâjâianu, într-un "spectacol emblematic al Teatrului de Păpuşi". Preţul biletelor este: 8 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi.

Citit 827 ori Ultima modificare Joi, 22 Ianuarie 2015 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.