Un roman despre MISTERELE GALAŢIULUI, la Casa Colecţiilor
Foto: Foto Victor Cilincă

Un roman despre MISTERELE GALAŢIULUI, la Casa Colecţiilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, prof. Cristian Căldăraru, a citit, într-o sală de expoziţie a Farmaciei Ţinc, un fragment de roman care evoca tocmai Farmacia Ţinc de pe vremuri. La Casa Colecţiilor, clădirea fostei farmacii a medicului şi primarului Constantin Ţinc, de pe strada Carnabel colţ cu strada Traian, s-a lansat romanul numit chiar „Strada Doctor Carnabel”, carte autobiografică, de inspiraţie istorică gălăţeană, a cărei acţiune se petrece şi în farmacia cu pricina.

La lansare a fost prezent autorul cărţii, prof. dr. Florinel Agafiţei, cu rădăcini în judeţul nostru după mamă şi înrudit cu Moş Ion Roată după tată, legat de oraşul nostru prin copilărie, vrâncean cu o bogată activitate publicistică şi de catedră, membru al Uniunii Scriitorilor. Au fost prezentate succint şi alte câteva dintre cărţile autorului. Dr. Ovidiu Cristian Nedu, muzeograf, specialist în filozofie indiană, care s-a întâlnit ideatic de ceva vreme cu vrânceanul lansat acum, a evocat studiile acestuia: profesor de colegiu la Focşani şi profesor asociat la Universitatea Bucureşti, cu doctorat în Filozofie indiană, sanscritolog, dr. Agafiţei este şi autorul volumului „Accepţia indiană a simbolului în opera lui Mihai Eminescu".

Cu mari premii la concursuri naţionale pentru cărţile sale de proză, vrânceanul autodidact în artă a adus la Galaţi şi o expoziţie de pictură, intitulată „Pictând la Ciuşlea”, prezentată vineri de plasticianul gălăţean Nicolae Einhorn. Autorul a donat o pânză şi cărţi muzeului gălăţean.


CITEŞTE ŞI: "Abecedar istoric gălăţean"

Citit 1487 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Februarie 2015 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.