CRONICĂ DE CARTE/ Lansare de carte, cu "lansatori" ieşeni. Bacalbaşa a făcut sală plină în foaierul Dramaticului

CRONICĂ DE CARTE/  Lansare de carte, cu "lansatori" ieşeni. Bacalbaşa a făcut sală plină în foaierul Dramaticului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un critic mare de tot înseamnă ceva! Ioan Holban a fost prezent joi, 26 februarie, în foaierul Teatrului Dramatic (plin-ochi, başca televiziuni!), la lansarea volumului „Frica, Greaţa, Fofilarea" (25 ani de publicistică prudentă şi imprudentă)”, al scriitorului Nicolae Bacalbaşa. Am putut vedea şi singurul „caz” cunoscut în care doi fraţi gemeni, ambii medici, sunt scriitori: romancierul Gheorghe Bacalbaşa fiind invitat alături de fratele său la lansare.

De la prefectul Galaţiului, Dorin Otrocol, venit „ca prieten”, la primarul Brăilei, Aurel Gabriel Simionescu, de la prietenul-secretar al Comisiei de Cultură din Cameră, Florin Pâslaru, la directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi, Cătălin Negoiţă, sau şeful Comisiei de (şi) Cultură a Consiliului Local Galaţi, Gheorghe Bugeac, am văzut directori, scriitori, publicişti, public.

La „prezidiu”, alături de fraţii scriitori şi de critic - scriitorul Aurel Ştefanachi, directorul editurii. Cartea a apărut în colecţia, coordonată de Cassian Maria Spiridon, „Opera Omnia - publicistică şi eseu contemporan”, a Editurii Tipo Moldova, care a publicat şi câţiva scriitori gălăţeni şi are ambiţia să facă o panoramă a scrisului românesc contemporan de peste tot. În plus, gălăţeanul Nicolae Bacalbaşa este membru al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.

"Uite cine vorbeşte!"

Spune-mi cine „te vorbeşte”, ca să-ţi spun cine eşti! Despre scriitorul gălăţean a vorbit, venit de la Iaşi, Ioan Holban, apreciat critic, filolog şi scriitor, despre care să spunem măcar că în 1982 cucerea Premiul revistei "Cronica" pentru critică literară, în 2004 Premiul pentru promovarea dramaturgiei româneşti contemporane, în 2002 primea Premiul USR pentru critică şi în 2001 devenise proprietar al Ordinului Serviciul credincios în grad de Cavaler.

Despre autorul lansat, un „intelectual rasat”, criticul a conferenţiat în stil academic. La care s-a şi râs, s-a şi aplaudat. Cartea gălăţeanului despre subconştientul colectiv, o radiografie a comunismului şi postcomunismului, cu urmărirea etimologiei unor cuvinte, o autobiografie şi multe altele, fiind o „căutare pasionantă şi plină de misterioase nostalgii şi ape adânci”, care „are foarte mult umor”. La rândul său, trecând prin istoria literară, criticul ne-a făcut poftă de lectură. Scriitorul Aurel Ştefanache a conchis: „Domnul Bacalbaşa este un personaj cultural, este un om de reper, care, încetul cu încetul, va fi, în acest ţinut, un om, nu numai de luat în seamă - de citit continuu!”

Enervant de aplaudat

Putem spune şi că autorul este de multe ori insuportabil, ca om - o recunoaşte asta şi singur, chiar cu o anume plăcere… Şi cuţitul ghilotinei cade fin, când e de calitate, n'est-ce pas? Am găsit o carte babană - întâi am zis că-i preaaa lungă (530 de pagini de text, format ceaslov!), dar ce, o poţi lăsa din mână? E o antropologie îmbogăţită cu citate şi trimiteri, e ca un magnet care atrage toate metalele dimprejurul unei idei, eseuri, critici politice şi sociale, poziţii clare, analize nuanţate, plus o poetică. Articole din 25 de ani, unele publicate în timp prin „Dunărea de Jos”, „Dominus”, „Axis Libri” sau „Viaţa liberă”.

O carte cenzurată... de propriul frate, care l-a sfătuit să fie precaut şi să „radă” cam o treime din texte, prea obraznice. Nu ştim dacă numai politic, căci limba este una vie, uneori frustă (un capitol se numeşte „Muci în freză”).

Citim de toate, despre ce mănâncă unii canibali din mai multe triburi, de la ochi la tălpi, cum a navigat, ca medic de bord, ce a văzut ca oaspete oficial sau turist cusurgiu prin lume. A văzut lumea, din Bangkok în Crimeea, are şi observaţie la zi, şi istorie, şi trimiteri livreşti, urând roşul rusesc, dar iubind cultura rusă, admirând din Occident numai ce s-ar cădea admirat…

Se ia, de pildă, de „Marele popor francez”, prea de stânga - la Bordeaux, Revoluţia franceză, simbol internaţional al cuceririi libertăţilor umane, a decapitat pe pruncul Iisus în braţele Fecioarei de piatră, decapitată de asemenea de ateii revoluţionari, la biserica Saint Eloi. Lângă „stâlpul infamiei” din Piaţa Veche, de care erau legaţi cei pedepsiţi, locuia călăul medieval care-i ardea pe eretici, îi fierbea de vii pe falsificatorii de bani, cei ce proferaseră blasfemii primeau fierul înroşit pe limbă… Iar la începutul secolului trecut, francezii se distrau contra cost la azilul de nebuni Saint Jean.

De la Stalin şi colaboraţioniştii români, la eroi şi victime ale gulagurilor sau verificarea dosarelor medicilor implicaţi în cazul medical Băsescu, la operaţie, Nicolae Bacalbaşa ştie să „vadă”! Cu admiraţie, cu poezie, cu ură, cu poziţii tranşante rău…


CITEŞTE ŞI: Când lumea nu aparţine nimănui sau… mica apocalipsă după Brăila

Citit 1624 ori Ultima modificare Vineri, 06 Martie 2015 10:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.