„Un musical de pe Broadway, pe scena gălăţeană”, la Teatrul Nae Leonard

„Un musical de pe Broadway, pe scena gălăţeană”, la Teatrul Nae Leonard
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii s-au înghesuit să cumpere bilete imediat ce s-a anunţat premiera! Sâmbătă 25 aprilie, de la ora 18,00 şi duminică, 26 aprilie, la aceeaşi oră ne întâlnim, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”, cu premiera spectacolului „Sunetul muzicii” după celebrul musical de mare succes pe Broadway „The Sound of Music”, pe muzica unui celebru compozitor american, autor al peste 900 melodii, şi 43 de musicaluri de mare succes: Richard Rodgers. Versurile spectacolului sunt semnate de Oscar Hammerstein II, alături de care Rodgers a avut un lung parteneriat de succes, obţinând împreună 15 premii Oscar, 35 Premii Tony, câte două premii Pulitzer, Grammy şi Emmy! Libretul aparţine lui Howard Lindsay şi Russel Crouse. Regia şi-a asumat-o ieşeanul Octavian Jighirgiu. Dirijororul orchestrei este maestrul Mircea Holiartoc. Coregrafia aparţine lui Edi Stancu, cunoscut pentru spectacolele realizate la televiziuni cu audienţă naţională mare din România. Scenografia a fost realizată de constănţeanca Lăcrămioara Dumitraşcu, cunoscută şi prin decoruri foarte apreciate pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”. Video concept: Andrei Cozlac. Evoluează Orchestra, Corul şi Baletul Teatrului Muzical.

Un regizor dinamic

Tânărul regizor de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Octavian Jighirgiu, şeful Catedrei de Arta Actorului din cadrul Departamentului de Teatru al Universităţii de Arte “George Enescu”, membru al Centrului de Cercetare Arta teatrului, din 2003, e şi impresar artistic atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor. Cu premii în ţară, turnee în străinătate, cu colaborări regizorale la Televiziunea naţională din capitală sau televiziuni din Iaşi, a jucat în filme. Dintre piesele muzicale regizate: „Povestea soldatului de Charles”, de Ferdinand Ramuz, pe muzica lui Igor Stravinsky, la Filarmonica „Moldova” din Iaşi, în colaborare cu Trio MOZAIC din Bucureşti.

Două distribuţii enorme!

Ambiţiosul spectacol gălăţean înseamnă o mare desfăşurare de forţe, în scenă intrând şi mici artişti, copii talentaţi angajaţi în urma unui casting în toată regula. Muzică antrenantă, dans şi cântec dansat, o dramaturgie serioasă, solicită la maxim trupa, de aceea conducerea teatrului a optat pentru două distribuţii, pe care le vom putea compara sâmbătă şi duminică.

Distribuţia de sâmbătă

Rolurile titulare sunt susţinute de Silvia Niţă, dirijoarea redutabilei Corale de copii „Allegria”, care o interpretează pe Maria, în povestea spectacolului ea fiind candidata la călugărie angajată de căpitanul von Trapp ca educatoare a numeroşilor săi copii, iar în rolul acestuia, Teodor Niţă, directorul Teatrului. Pentru cei care au văzut filmul de succes cu Julie Andrews şi Christopher Plummer în aceste roluri, iată şi pe ceilalţi actori care joacă acum: Florentina Soare în „Elsa”, Anton Mihail – „Max”, Viorica Mărăndici – „maica stareţă”. Copiii familiei von Trapp sunt jucaţi de talentaţii copiii gălăţeni: Vlada Neanu, în rolul „Liesl”, Mihuţ Niţă – „Friederich„, Ana Maria Tilici în „Louisa”, Vlad Ciocoiu – „Kurt”, Ioana Ana Silion – „Brigitta”, Sara Apostolache – „Marta”, Maria Fluture – micuţa „Gretel”. În alte roluri: Adelina Diaconu, Elisabeta Romilă, Ionela Slabu, Adrian Mărginean, Alexandru Dobre, Adina Gurengiuc, Mitică Belciugan, Valentin Călin, Mitică Barbu, Nina Homner, Adrian Ţurcanu, Marian Ştefănescu, Ionut Popa, Costel Donose.

Distrubuţia de duminică

Mihaela Alexa joacă rolul „Maria”, iar Adrian Ionescu, pe „căpitanul von Trapp„. Roxana Dobre apare în rolul „Elsa”, Anton Mihail este „Max”, Viorica Mărăndici – „maica stareţă”. În rolul copiilor familiei von Trapp: Maria Niţă – „Liesl”, Alexandru Manea - “Friederich”, Gabriela Munteanu – “Louisa”, David Dobre - Kurt, Teodora Gheonea – “Brigitta”, Anita Fulga – “Marta”, Teodora Duţă Lăpuşneanu – mica “Gretel”. În celelalte roluri: Mirela Stoica, Elisabeta Romilă, Lenuţa Bercaru, Radu Horghidan, Tudorel State, Maria Macovei, Gheorghe Racoviţă, Valentin Călin, Mitică Barbu, Nina Homner, Adrian Turcanu, Marian Ştefănescu, Ionuţ Popa, Costel Donose.

„O provocare pentru interpreţii Teatrului”!

„Trăim astăzi împlinirea unui vis: montarea celebrului musical de pe Broadway „Sunetul muzicii”, aici, pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, sintetiza producţia directorul Teatrului Muzical, Teodor Niţă, interpret al rolului titular la premieră. O realizare care ne onorează şi prin care demonstrăm că, la ora actuală, colectivul nostru are toate datele pentru a susţine astfel de spectacole complexe”, spune directorul Teatrului, dr. Teodor Niţă. „Povestea familiei von Trapp a fost inspirată din realitate, iar filmul "Sunetul muzicii" (anul acesta se sărbătoresc 50 de ani de la lansarea din 1965) a avut un succes imens în interpretarea actorilor Julie Andrews, Christopher Plummer şi Eleanor Parker. Felicit atât realizatorii, cât şi pe fiecare membru al colectivului teatrului pentru eforturile de a prezenta acest titlu notoriu într-un timp record şi la o calitate artistică şi tehnică impecabilă.”

La rândul său, dirijorul Orchestrei, maestrul Mircea Holiartoc, spune: „Prin magia muzicii, prin inocenţa copiilor familiei von Trapp, prin forţa mesajului – o adevărată lecţie de viaţă, “Sunetul Muzicii” rămâne una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite lucrări, reuşind să-şi păstreze prospeţimea timp de peste cinci decenii de la prezentarea sa pe Broadway, în 1959. Exigenţele acestui gen au constituit o provocare pentru interpreţii Teatrului Muzical “Nae Leonard”, mare parte dintre aceştia fiind obişnuiţi cu tiparele operei. Artiştii, în cazul de faţă, trebuie să dovedească, pe lângă calităţile vocale, aptitudini care să atingă excelenţa în ce priveşte dansul şi actoria. Iată deci o partitură nouă, pretenţioasă, care poate pune din nou în valoare calităţile soliştilor, orchestrei şi corului Teatrului Muzical “Nae Leonard”.”

Preţul unui bilet este de 21,60 lei şi 10,80 lei cu reducere.

Citit 1939 ori Ultima modificare Joi, 23 Aprilie 2015 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.