"100 de ani de la Genocidul Armean"
Foto: Foto Iasmina Stoianovici

"100 de ani de la Genocidul Armean"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cu ocazia împlinii a 100 de ani de la Genocidul Armean („Holocaustul armenilor”), Eduard Kevorkian, preşedintele Parorhiei Bisericii Armene din Galaţi, a organizat, ieri, 24 aprilie, la sediul fostei garnizoane de pompieri (strada Sf. Spiridon) expoziţia "100 de ani de la Genocidul Armean".

Expoziţia a constat în prezentarea unor momente cruciale şi tragice trăite de oameni nevinovaţi din Armenia. De asemenea, au fost expuse o serie de fotografii care au ilustrat foarte bine trăirile victimelor din acea perioadă. Acest masacru a făcut, în perioada Primul Război Mondial, aproximativ două milioane de victime.

"Trăim momente de o emoţie intensă, având în vedere că acum 100 de ani au fost ucişi atâţia oameni nevinovaţi. Cu toate astea, sărbătorim această zi cu sufletul deschis şi cu gândul la cei care au plecat dintre noi", ne-a spus, cu ochii în lacrimi, Mihai Drăghici, armean, în vârstă de 86 de ani.


 

Citit 680 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Aprilie 2015 01:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.