Cu 29 de ani în urmă, pe 26 aprilie, vacarmul mărunt al planetei amuţea în faţa celei mai mari catastrofe nucleare produse vreodată la un obiectiv civil. Centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, amplasată pe un afluent al fluviului Nipru, la doar 110 km de capitala Kiev, exploda în urma unei întregi serii de disfuncţionalităţi.
Tragedia imediată - morţii şi răniţii din zonele învecinate - nu a reprezentat decât începutul unui coşmar care a continuat ani de zile. Spectrul răspândirii substanţelor radioactive cu efect letal a paralizat întreaga Europă şi a creat ulterior o panică devastatoare, care şi-a întins tentaculele până pe malurile răsăritene ale Oceanului Atlantic.
De 400 de ori peste Hiroshima
Potrivit INES (International Nuclear Event Scale), dezastrul de la Cernobîl s-a situat pe nivelul 7 de gravitate, în condiţiile în care anvergura scării de măsurare se întinde între 0 (nivelul minim) şi Cernobîl. Sau, dacă vreţi, 7.
Totul a început pe 26 aprilie, la ora 1.23. Radioliza apei a dus la formarea unui amestec detonant de hidrogen şi oxigen. S-au produs explozii locale, care au dus la ejectarea barelor ce permiteau controlul reactorului. Într-un interval de circa trei secunde, puterea se însuteşte. Cele 2.000 de tone ale uriaşei dale de beton care acoperă reactorul sunt azvârlite în aer şi cad peste miezul acestuia, care este fracturat de şoc. Se declanşează un incendiu puternic, iar din hăul format de explozie se ridică spre cer o lumină strănie, cu reflexe albastrui.
Faţă de explozia bombei atomice de la Hiroshima (1945), explozia reactorului de la Cernobîl a eliberat de aproximativ 400 de ori mai multe materiale radioactive. Terenul din jurul centralei, pe o suprafaţă de 100.000 de kilometri pătraţi, a fost contaminat cu doze mari de radiaţii. Potrivit autorităţilor sovietice, într-o încercare de dezinformare, accidentul nuclear a cauzat doar 31 de decese.
Efecte groaznice
Zeci de locuitori ai oraşului sovietic (ucrainean, astăzi) Pripiat au început brusc să se simtă rău în acelaşi timp, pe data de 26 aprilie 1986. Oamenii acuzau dureri puternice de cap, un gust metalic în gură şi crize greu de stăpânit de tuse şi vomă. Printre locuitorii oraşului industrial au început să umble, cam în acelaşi timp, zvonuri despre o explozie puternică la centrala atomoelectrică situată în apropierea localităţii. Totuşi, oamenii continuau să se ducă la lucru, ca în orice zi normală. Două zile mai târziu, într-un anunţ televizat cu o durată de doar 20 de secunde, autorităţile informau despre accidentul nuclear de la Cernobîl.
Întreaga lume a devenit conştientă de amploarea tragediei abia atunci când nivelul de radiaţii a declanşat alarma la centrala nucleară suedeză Forsmark, aflată la peste 1.000 de kilometri de Cernobîl. Evacuarea oraşului, pe o rază de 30 de kilometri în jurul reactorului, a avut loc abia pe 27 aprilie, după o zi în care zeci de mii de oameni au fost expuşi la doze extrem de mari de radiaţii. Pripiat a rămas un oraş părăsit, multe dintre obiectele lăsate în urmă de familiile evacuate găsindu-se şi astăzi acolo.
Simfonia dinaintea tragediei
Înainte de anunţarea veştii despre explozia reactorului nuclear de la Cernobîl, aproape toate posturile de radio de pe teritoriul Uniunii Sovietice au difuzat muzică clasică. Aceasta era modalitatea prin care autorităţile de la Moscova se pregăteau să anunţe populaţia ori de câte ori ceva grav se întâmpla.
Costuri de 200 de miliarde de dolari
Costurile totale, între care curăţarea locului, reorganizarea sa şi despăgubirea victimelor, s-au ridicat la aproximativ 200 de miliarde de dolari. Costul unui nou adăpost de oţel pentru centrala atomică a Cernobîlului va costa două miliarde dolari. Accidentul le-a fost atribuit în mod oficial operatorilor centralei, care s-au abătut de la procedurile convenţionale şi au ignorat normele de siguranţă impuse.
Românii au aflat cu întârziere
Potrivit estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobîl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost de sute de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki.
Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
În România anului 1986, populaţia a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobîl. La cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă “în ceaţă”. La 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc.
La aproape o săptămână după explozie, chiar de "1 Mai Muncitoresc", Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră stenograma acelei şedinţe. O întâlnire “epocală”, la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de “savantul de renume mondial” Elena Ceauşescu. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, profitând de zilele libere de 1 Mai.
CITEŞTE ŞI: Mata Hari - SPIOANĂ celebră şi inventatoarea STRIPTISULUI
