Până la Războiul civil american (1861-1864), stăpânii de sclavi şi proprietăţile lor alcătuite din sclavi de origine africană erau un peisaj obişnuit al societăţii americane timpurii. Este cunoscut faptul că George Washington, primul preşedinte american, a avut în posesie sclavii moşteniţi de la tatăl său, Augustine Washington, proprietarul unei plantaţii de tutun din colonia Virginia. O cincime din populaţia coloniilor americane aflate sub tutela Coroanei britanice era constituită din sclavi. Promovarea libertăţilor şi egalităţilor cetăţeneşti în SUA a fost acompaniată la început de ascensiunea sclaviei.
E interesant de văzut cum a putut poporul american să dezvolte pe de-o parte un ataşament crescut faţă de libertăţile şi demnităţile umane izvorâte din Revoluţia americană, şi pe de altă parte să păstreze un sistem de lucru care nega în fiecare clipă demnitatea şi libertatea umană.
Povestea primilor robi
Sclavia nu a fost considerată nici necesară şi nici profitabilă în primii ani de existenţă a coloniilor americane. Sclavia în America a început iniţial prin deportarea în colonia Virginia a diferiţilor indivizi care au încălcat legea. În general infractorii din Anglia puteau fi pedepsiţi prin trei moduri: biciurea şi trimiterea înapoi în parohia de unde a venit, înrolarea forţată în expediţii militare sau deportarea.
Odată ajunşi în colonii aceşti deportaţi trebuiau să presteze diferite munci, în schimbul cărora erau slab remuneraţi. Istoricul Edmund Morgan susţine faptul că funcţionarii din Virginia au găsit rapid o metodă pentru a păcăli această categorie de muncitori, veniţi să-şi ispăşească o pedeapsă. Coloniştii din Virginia au creat artificial un deficit de teren, în aşa fel încât muncitorii care trebuiau să redevină oameni liberi să nu mai aibă unde să locuiască şi să se reîntoarcă în servitute. De asemenea, aceştia au luat cât au putut de mult din profitul muncitorilor, prin diferite metode de estorcare precum rentele şi diferitele taxe şi onorarii ce trebuiau să ajungă în mâna burgheziei şi a funcţionarilor civili.
Legalizarea
Ambiţia proprietarilor de teren de a face profituri cât mai repede şi cât mai uşor, a instaurat cu paşi repezi sclavia în statul Virginia. Cei care slujeau de mai mult timp pe plantaţiile de tutun din Virginia au devenit treptat subiecţii unor pedepse din ce în ce mai aspre în caz de fugă. În Virginia, din 1620, astfel de lucrători au ajuns să fie vânduţi şi cumpăraţi ca nişte mărfuri. Odată ce sclavia a ajuns să fie acceptată ca sistem de lucru, nici autoritatea centrală nu mai dorea să renunţe la avantajele care proveneau din menţinerea ei.
Cu toate că în Declaraţia de Independenţă din 1776, cea care a marcat naşterea SUA, se afirma faptul că toţi oamenii s-au născut egali, practica sclaviei rămâne în continuare legală în toate cele 13 foste colonii ale Coroanei Britanice.
Cel de-al XIII-lea Amendament la Constituţia SUA, care recunoştea emanciparea ca fiind universală şi permanentă, a fost votat de Senatul SUA în aprilie 1864, iar de Camera Reprezentanţilor în ianuarie 1865. Sclavia era astfel abolită şi a rămas doar ca pedeapsă pentru comiterea unei crime. Ratificarea acestui amendament la Consituţia SUA a avut loc în decembrie 1865.
Reabilitarea
Reabilitarea fostei populaţii de sclavi afro-americani a fost însă un proces de lungă durată, având în vedere lipsa îndelungată a accesului lor la educaţie şi prăpastia socială ce îi separa de ceilalţi cetăţeni americani. A trebuit să mai treacă un secol şi să vină un nou preşedinte, în persoana lui J.F. Kennnedy, pentru ca populaţiei afro-americane să i se garanteze drepturile civile garantate oricărui cetăţean american prin Constituţia SUA. Segregarea rasială a rămas însă o problemă care nu a fost pe deplin rezolvată de Administraţiile americane care s-au succedat.
Încă o pată neagră pe obrazul albilor: Ku Klux Klan - rasismul sângeros
În decembrie 1865, şase tineri din satul Pulaski, din apropiere de Nashville, Tennessee, au hotărât să alunge plictiseala prin organizarea unui club. Toţi erau veterani ai Armatei Confederate, iar unii urmaseră cursuri la colegii prestigioase, unde frăţiile erau adesea întâlnite. Au decis ca grupul lor să fie numit Ku Klux Klan. Se întâlneau în secret şi îşi stabiliseră diverse ceremonii elaborate. Membrii clanului se deghizau în costume improvizate: un cearşaf care le acoperea corpul, măşti fanteziste pentru a-şi ascunde faţa şi un fel de pălărie ascuţită care le sporea statura.
Deşi motivele lor erau inocente, apariţia acestor noi entităţi pe străzile întunecate ale oraşului a declanşat panica în comunitatea de sclavi recent eliberaţi. Curând, terorizarea comunităţii afro-americane a devenit un sport obişnuit, astfel începând tranziţia KKK de la un club social inofensiv la un comitet de vigilenţă nemilos.
Dominaţia Ku Klux Klan a fost scurtă, sfârşitul fiind grăbit de revolta sudicilor faţă de metodele extreme la care se recurgea, dar şi de reprimarea din partea guvernelor locale. În 1868, puterea sa deja slăbise considerabil. În 1871, Congresul a emis o lege prin care grupul era scos în afara legii şi era autorizată folosirea forţelor federale în suprimarea Klanului şi judecarea membrilor săi de un tribunal federal. KKK s-a dizolvat – sau cel puţin a stat cuminte - până în 1915, când şi-a făcut din nou apariţia.
În anii ’20, KKK număra aproximativ cinci milioane de aderenţi, dar folosirea violenţei a sfârşit prin a-i îndepărta pe mulţi dintre ei.
Deşi în SUA populaţia începuse să uite de Klan, la mijlocul anilor ’90 organizaţia s-a reactivat, dar acţiunile sale au avut doar un caracter local şi au fost reprimate de autorităţi.
Sursa: historia.ro
