EXPONATUL LUNII, la Muzeul de Istorie din Galaţi: Mira

EXPONATUL LUNII, la Muzeul de Istorie din Galaţi: Mira
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Exponatul lunii august la Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltănea” este „Cutia muzicală cu disc din metal Mira” produsă în Elveţia de firma Mermond Frères, la începutul secolului al XX-lea. Carcasa cutiei este din lemn de nuc.

Capacul prezintă, pe partea exterioară, marchetărie cu model floral, iar pe partea interioara sigla „Mira” precum şi medaliile obţinute de aceasta în competiţiile internaţionale: Londra (1851), Zurich (1883), Anvers (1885), Chicago (1893), Yverdon (1894), Amsterdam (1895), Geneve (1896), Paris (1900), Vevey (1901).

Mecanismul de funcţionare este cel al unei cutii muzicale cu disc din metal perforat, aşezat orizontal. Împreună cu aceasta au fost achiziţionate şi cinci discuri din metal originale, înregistrate cu melodiile: Imnul Naţional al Austriei, Stephanie, Tannhauser (compozitor R. Wagner), Rigoletto (compozitor G. Verdi), Freischutz (compozitor K.M. von Weber).   Micro-expoziţia, organizată de muzeograf Valentin Bodea, poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în perioada 5 – 31 august 2015, de miercuri până duminică, între orele 10,00-18,00.

Citit 1086 ori Ultima modificare Luni, 03 August 2015 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.