În orăşelul Olalla - undeva în apropiere de Seattle, Statele Unite - există astăzi un loc de un pustiu înduioşător: câteva clădiri dărăpănate stau mărturie a unor vremuri apuse, când locul forfotea de fermieri, tăietori de lemne şi pescari, care-şi duceau în tihnă traiul. Dar, pe la 1910, Olalla a fost pentru o scurtă vreme pe prima pagină a ziarelor din toată lumea. Motivul: un proces pentru crimă, din acelea despre care rareori se aude.
Cruzime "medicală"
Cercetată era o femeie cu o prezenţă şi un nume fabuloase: doctor Linda Hazzard. În ciuda faptului că avea puţină practică şi nicio diplomă medicală, ea a primit o licenţă din partea statului Washington, prin care devenea „specialist în post”. Metodele sale, deşi nu erau în totalitate unice, erau complet neortodoxe. Hazzard credea că izvorul tuturor bolilor era hrana - mai precis, prea multă hrană.
„Apetitul e Pofta; foamea este Dorinţa. Pofta nu este niciodată satisfăcută; dar Dorinţa este alinată atunci când e alimentată Voinţa”, scria Linda în cartea sa din 1908, „Fasting for the Cure of Disease” (Postul pentru tratamentul bolilor). Pentru a fi sănătos în adevăratul sens al cuvântului, scria ea, trebuia ca periodic să laşi sistemul digestiv să „se odihnească” prin post aproape negru, câteva zile sau săptămâni. În acest timp, pacienţii consumau numai porţii mici de supă de legume, iar sistemele lor erau curăţate zilnic prin clisme şi masaje viguroase, despre care asistentele medicale declarau că aduceau mai mult a bătăi.
Înfometare şi clisme
Cele mai cunoscute paciente ale doctoriţei au fost surorile britanice Claire şi Dorothea Williamson, fiicele unui ofiţer înstărit al armatei britanice. Deşi nu erau bolnave grav, fetele au simţit că sufereau de câteva boli minore: Dorothea s-a plâns de glande umflate şi dureri reumatice, iar lui Claire i s-a spus că avea probleme uterine. Surorile Williamson erau adeptele a ceea ce azi numim „medicină alternativă” şi renunţaseră deja la carne, dar şi la corsete, pentru a-şi menaja sănătatea.
Când au ajuns în Seattle, au fost cazate într-un apartament pe Dealul Capitoliului, nu la „clinică”, unde Hazzard a început să le hrănească numai cu supă gătită din roşii la conservă. O ceaşcă, de două ori pe zi. Li se făceau clisme în cada din baie, care puteau dura şi câteva ore.
Două luni mai târziu, surorile Williamson au fost transferate la casa lui Hazzard din Olalla, dar deja ajunseseră la o greutate de 31-32 de kilograme, după spusele unui vecin îngrijorat.
La scurt timp de la începerea „tratamentului”, Claire a murit. Corpul său, îmbălsămat şi plasat la morgă, părea că aparţine acum unei alte persoane - mâinile, forma feţei, culoarea părului, toate arătau diferit. Evident, nici Dora nu se simţea foarte bine, căci ajunsese să cântărească numai 22,5 kilograme, iar oasele îi ieşeau atât de mult în afară, încât nici nu se putea aşeza fără dureri mari.
I-au dat tot
Doctorul Hazzard fusese numită executor legal al moştenirii lui Claire, precum şi gardianul pe viaţă al Dorei. De asemenea, Dora semnat un act prin care îl numise avocat pe Samuel Hazzard. Între timp, familia Hazzard pusese stăpânire pe hainele, bunurile şi banii lui Claire (cam 6.000 de dolari în diamante, safire şi alte bijuterii).
Linda Hazzard parcă avea un efect hipnotic asupra oamenilor - o voce puternică, ochi negri care străfulgerau şi prezenţă de spirit. În acele vremuri, au fost oameni care chiar se întrebau dacă nu cumva interesul doctoriţei în spiritualism, ştiinţe oculte şi teozofie i-a dat abilităţi aparte; dacă îşi hipnotiza pacienţii să se înfometeze până la moarte, şopteau unii.
Cum se face avere
În final, Dora a fost eliberată din mâinile maleficei doctoriţe de John Herbert, unul dintre unchii surorilor, după o tocmeală, ca-n târg - a plătit aproape o mie de dolari pentru ca Hazzard să îi dea drumul Dorei. Dar moartea lui Claire a trebuit răzbunată printr-o citaţie la tribunal.
Odată ce au început cercetările în cazul morţii lui Claire, Herbert şi Agassiz au descoperit că Hazzard avea legătură cu morţile mai multor oameni bogaţi ai vremii. Mulţi îi donaseră o parte din averea lor înainte să moară. Unul dintre ei, un fost membru al corpului legislativ american, pe nume Lewis E. Rader, era proprietarul locului unde fusese ridicat sanatoriul - numele original al locului era „Wilderness Heights”.
Un alt pacient britanic, John „Ivan” Flux, venise în America să cumpere o fermă de vite, dar, în schimb, a murit cu numai 70 de dolari în buzunar. Un neozeelandez pe nume Eugene Wakelin s-a împuşcat în timp ce ţinea post sub oblăduirea lui Hazzard; şi în acest caz doctoriţa se numise administrator al averii sale, secătuindu-l de bani. În total, au descoperit că cel puţin 12 oameni au fost înfometaţi până la moarte în timp ce se aflau în grija lui Hazzard, deşi unii susţin că numărul real este mult mai mare.
Pe 15 august 1911, autorităţile din Kitsap County au arestat-o pe Linda Hazzard pentru crimă de gradul întâi, pentru a fi înfometat-o pe Claie Williamson până la moarte.
A murit prin post, încercând să se vindece
Hazzard nu şi-a asumat nicio responsabilitate pentru moartea lui Claire sau a altui pacient de-al său. Credea, după cum scrisese în cartea sa, că „Moartea în timpul postului nu e niciodată rezultatul privării de alimente, ci este consecinţa inevitabilă a vitalităţii măcinate până la ultimul grad de imperfecţiunea organică”. Cu alte cuvinte, dacă mori în timpul postului, oricum sufereai de ceva care urma să te omoare. În viziunea doctoriţei, procesul a fost un atac la poziţia ei de femeie de succes, o luptă între medicina convenţională şi metodele naturale.
Deşi dusă în extrem, practica de a posti a venit pe o linie deja bine stabilită - postul în scopuri medicinale sau spirituale este o idee antică, practicată atât de yoghini, dar şi de Iisus Hristos.
În 1911, juriul nu a fost emoţionat de spusele lui Hazzard. După o perioadă scurtă de deliberări, a venit cu verdictul: omor prin imprudenţă.
Hazzard a fost condamnată la muncă silnică la penitenciarul Walla Walla, iar licenţa ei medicală a fost retrasă - dar mai târziu i-a fost eliberată de guvernator din nou. Şi-a ispăşit pedeapsa doi ani, ţinând post în închisoare pentru a dovedi valoarea regimului său, apoi s-a mutat în Noua Zeelandă, unde avea susţinători. În 1920, s-a întors în Olalla, pentru a-şi construi sanatoriul visurilor sale, numindu-l „şcoala pentru sănătate”.
Institutul a ars până în temelii în 1935, iar trei ani mai târziu, Linda Hazzard, septuagenară, s-a îmbolnăvit şi a început postul. Nu s-a însănătoşit, ci a murit la puţin timp după. Astăzi, tot ce a rămas din sanatoriul său e un turn de beton de doi metri şi ruinele fundaţiei clădirii.
Sursa historia.ro
