Cel mai înfiorător criminal în serie român

Cel mai înfiorător criminal în serie român
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Nici măcar numele adevărat nu îi este cunoscut, atâta vreme cât în analele criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera Renczi, numele de familie aparţinându-i celui de-al doilea său soţ. Unele surse indică 1903 drept an al naşterii, dar, cel mai probabil, Vera s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Bucureşti, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur şi o frumoasă tânără unguroaică, ce aparţinea micii nobilimii din România.

Odată cu pierderea mamei, Vera - în vârstă de 13 ani - este mutată de tatăl său la Becicherecu Mare (Zrenjanin), oraş din Serbia, ce la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, unde acesta deţinea o mică moşie. Adolescenţa Verei este marcată de lipsa unei prezenţe protectoare masculine (a tatălui) şi numeroase aventuri amoroase, ea ajungând nu o dată pe prima pagină a ziarelor locale, din cauza scandalurilor în care implică de la elevi de liceu până la bancheri şi oameni de afaceri.

Oamenii nu se schimbă

Schimbarea se produce atunci când Vera îl cunoaşte pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va şi căsători. Tânăra devine o soţie atentă şi plăcută, mai ales după naşterea fiului lor, Lorenzo. Totuşi, la mai puţin de un an, Karl dispare misterios. Vera le explică apropiaţilor că soţul său a părăsit-o şi că a decedat ulterior într-un accident de maşină în România.

După ce a purtat o vreme doliu, cam cât cereau canoanele vremii, Vera se mărită din nou. Numele acestui bărbat avea să rămână în istoria crimei, Joseph Renczi. La fel ca Vera, el era recunoscut în lumea mondenă pentru frumuseţea sa şi pentru numărul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un amănunt în plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.

Joseph, obişnuit cu vechile sale obiceiuri, începe să îşi înşele cu frenezie tânăra soţie, la scurt timp după oficializarea căsătoriei. În ciuda constituţiei sale robuste, el este lovit de o boală misterioasă şi nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament exemplar, Vera îl îngrijeşte seară de seară şi nimeni nu îşi putea imagina că tocmai ea era cauza afecţiunii care îl lovise din senin. În mod ciudat, nici dispariţia inexplicabilă a lui Joseph, care survine la numai câteva luni după îmbolnăvire, nu le ridică semne de întrebare autorităţilor locale, iar castelana este lăsată, din nou, în pace.

De data aceasta, tânăra îşi căută rapid alinare în tumultoasa viaţa de noapte de la Viena. Însoţită întotdeauna de o ceată de admiratori, Vera Renczi se retrage din când în când cu câte unul dintre aceştia la conacul sârbesc. În mai puţin de zece ani, peste 30 de bărbaţi trec pragul castelanei, fără a se mai întoarce vreodată. Vera îşi alegea cu atenţie victimele: erau doar străini veniţi ocazional la Viena, despre care autorităţile sârbeşti nu aveau nicio informaţie.

"Nu sunt o criminală!"

În ciuda precauţiilor luate de Vera Renczi atunci când îşi alegea amanţii din rândul străinilor, ea face „imprudenţa” de a se îndrăgosti de un anume Milorad, un bancher sârb, căsătorit, cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Ca să-şi justifice absenţa prelungită, bancherul îi spune soţiei sale că pleacă într-o călătorie de afaceri, dar cum zilele treceau fără ca acesta să dea vreun semn de viaţă, bănuielile încolţesc în mintea soţiei. La fel de influentă ca Vera în rândul autorităţilor locale, ei nu îi este greu să afle de relaţia celor doi şi cere jandarmeriei să înceapă o anchetă.

Cu toate astea, jandarmii nu obţin nimic din prima lor vizită la conacul de la Becicherecu Mare. Vera recunoaşte relaţia cu Milorad şi le spune că s-au despărţit, fiind lăsată în pace. Soţia bancherului începe, însă, o anchetă pe cont propriu, pe care o aduce în faţa autorităţilor. Unde au dispărut toţi bărbaţii care fuseseră văzuţi la Becicherecu Mare? Dar Lorenzo, singurul copil al Verei?

Surprinzător, în faţa celei de-a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neagă vehement că l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntată cu propria declaraţie scrisă, Vera se prăbuşeşte strigând isteric: ”Nu sunt o criminală!”.

Simţea plăcere omorând

Prima percheziţie a conacului nu aduce nimic în plus. Nu mai rămânea decât cripta familiei de cercetat, cea ale cărei chei se aflau în permanenţă asupra tinerei. Fără să se opună, aceasta deschide uşa, absentă, şi îi însoţeşte pe jandarmi pe scara în spirală ce conducea către subsolul întunecat al conacului. Nu mai puţin de 35 de sicrie de zinc, aşezate în cerc, încadrau camera luminată doar de câteva lumânari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat, elegant, un nume. În mijocul camerei se afla un fotoliu, iar lângă acesta se găsea un sfeşnic bisericesc, cu o lumânare pe jumătate arsă, precum şi o sticlă şi o cupă de şampanie. În faţa jandarmilor, Vera Renczi îşi începe confesiunea - 35 de confesiuni terifiante. Oprindu-se în faţa fiecărui sicriu, frumoasa stăpână a conacului ţinea, fără nici un pic de emoţie, un monolog sinistru. La cel de al doisprezecelea sicriu, Vera s-a prăbuşit, izbucnind în plans. Era sicriul propriului ei fiu. Aşa cum avea să declare ulterior, fusese nevoită să îl ucidă, pentru că îi aflase secretul macabru.

Conform propriilor declaraţii, Vera Renczi îşi omorâse iubiţii prin otrăvire. Toţi cei care i-au trecut pragul luau drumul criptei conacului, în urma unei puternice doze de arsenic. Lui Milorad, ultimul de pe lista victimelor, fusese nevoită să îi dea, pe deasupra, o puternică doză de stricnină, pentru ca efectul otrăvii să fie rapid.

Vera simţea o plăcere stranie să ştie că ea a fost ultima femeie din viaţa fiecărui bărbat care îi trecuse pragul. În liniştea sumbră a criptei, ea se reculegea adesea, delectându-se cu o cupă de şampanie şi vorbind cu fantomele celor ucişi. Acest ritual a durat peste 15 ani.

Condamnată la moarte, Vera nu mai realiza ce i se întamplă. Pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viaţă, întrucât femeile nu puteau fi executate în Serbia acelor vremuri. În închisoare, starea ei s-a agravat. În celula în care era închisă, Vera Renczi se credea înconjurată de toţi cei pe care îi ucisese şi le vorbea ore întregi cu voce tare. Schizofrenică, Vera a fost transferată într-un ospiciu, acolo unde s-a stins în urma unei hemoragii cerebrale, cu puţin înaintea începerii celui de-Al Doilea Război Mondial. Cazul său rămâne în istoria criminalisticii sub numele de cazul "Văduvei Negre".

Sursa: historia.ro        

Citit 5440 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Septembrie 2015 13:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.