Şefik Kantar - Sari Saltuk Baba, un sfânt musulman în Dobrogea, Ed. Muzeului de Istorie Galaţi, 2015
Ceea ce ni se propune în cartea de la Editura Muzeului de Istorie Galaţi, lansată de curând la Babadag, în prezenţa ambasadorului Republicii Turcia în România, Excelenţa Sa, domnul Osman Koray Ertaş, este descoperirea unei personalităţi a istoriei universale, prea puţin cunoscute, care îmbogăţeşte, alături de figuri mult mai celebre, precum exilatul Ovidiu, Sfântul Andrei, Alexandru cel Mare, hatmanul Mazepa, galeria unor străini care au creat Istorie şi care au intrat în contact cu meleagurile noastre, cu locuitorii de aici, strămoşi ai românilor sau chiar români…
Dacă prezenţa marelui Alexandru este doar… fulgerătoare, el trecând Dunărea în dreptul Olteniei, doar pentru o scurtă campanie militară, în urma căreia este cucerită o cetate-oraş (după Strabon şi Appian, care relatează, totuşi, după secole evenimentul care ar fi avut loc în anul 335 î.Hr.), ceilalţi, inclusiv Sari Saltuk Baba, „eroul” cărţii de faţă, sunt mult mai legaţi de spaţiul spiritual al Dunării de Jos, confirmând statutul binecuvântat de regiune cosmopolită, în care, din punct de vedere civilizaţional şi cultural, mai multe etnii şi-au adus contribuţia la dezvoltarea şi crearea unui autentic centru, care, din punct de vedere al filosofiei culturii, poate rivaliza cu Banatul, Ardealul, Bucovina, Bucureştiul, Iaşul…
Dobrogea, Galaţiul, Brăila şi Bărăganul, Basarabia veche, dacă vreţi, constituie Balcania românească (a avut Fănuş Neagu o carte numită „Pierdut în Balcania”!), de o bogăţie spirituală care tot mai trebuie descoperită!
Sari Saltuk Baba constituie un exemplu elocvent în acest sens, fiind, din punct de vedere al unei posibile inspiraţii, o comoară demnă de tastatura unui nou Orhan Pamuk sau un subiect bun şi pentru nobelizatul din anul 2006. Dacă despre Alexandru cel Mare s-au scris biblioteci întregi, dacă despre Mazepa au scris un Byron, Hugo, Taras Şevcenko, despre Ovidiu - Vintilă Horia (căruia i s-a atribuit un Goncourt, devenit uşor controversat, pentru romanul care îl are în centru pe poetul latin), Christoph Ransmayr, David Malouf, dar şi gălăţeanul Constantin Vremuleţ, Sfântul Andrei fiind Sfântul protector al românilor, existând o literatură de specialitate consistentă în privinţa sa, Sari Saltuk Baba îşi aştepta un nou cărturar care să ridice vălul de uitare, de necunoaştere sau de indiferenţă, după caz…
Eforturile domnului Şefik Kantar pe de o parte, al doamnei Gülten Abdulla Nazare, care a tradus cartea, pe de altă parte, merită salutate - să nu uităm că editarea cărţii lui Gala Galaction „Papucii lui Mahmud” în limba turcă, apariţia ei în Turcia în patru ediţii, îi aparţine doamnei G. Abdulla Nazare, traducerea fiind făcută în colaborare cu Erol Ülgen, fiind adevărate punţi de legătură între două civilizaţii şi culturi care au avut atât de multe în comun în ultimul mileniu!
Într-un fel, tocmai aura de legendă şi de mit care îl înconjoară pe Sari Saltuk Baba îl poate face atractiv pentru un scriitor. Un sfânt musulman care omoară un dragon, care este asimilat, suprapus ca imagine, popular, cu mai mulţi sfinţi creştini, printre care Sfântul Nicolae şi, deloc surprinzător după povestea cu balaurul, cu Sfântul Gheorghe, un călător, probabil şi un iscusit politician şi diplomat, un simbol al unităţii culturale turce, din Asia Centrală până în Balcani, un înţelept, dacă nu putem spune chiar un filosof în termenul care este acceptat astăzi sau de-a lungul istoriei, plecând de la vechii greci, iată… Omul, un alt fel de Nastratin Hogea pe care şi românii şi-l pot şi ei asuma ori revendica, în spiritul toleranţei etnice şi religioase, al armoniei, care sunt atât de tulburate de evenimentele prezentului.
Mort între anii 1297 şi 1298 d.Hr. (anul 1293, după alte surse), Sari Saltuk Baba, pe numele său real Şerif Hizir, se naşte pe la începutul secolului al XIII-lea, la Sinop, tatăl său fiind probabil un conducător important. Ajunge să cunoască foarte multe limbi străine, mai mult sau mai puţin bine, probabil şi româna veche, dar şi religiile zonelor unde a propovăduit Islamul (din Gruzia până în Dobrogea, via Anatolia şi Rumelia).
Cartea este şi un exordiu posibil într-o istorie a popoarelor turcice în general, a turcilor în particular, trezind curiozitatea, chiar şi din punct de vedere ecumenic, ori din acela al istoriilor religiilor, Islamul fiind, evident, central, dar fiind abordate şi particularităţi ale acestuia, precum alevismul.
Miraculosul poate fi şi el o sursă de atragere, spiritualitatea orientală fiind marcată de acest aspect, celor o mie şi una de nopţi putându-li-se adăuga, iată, încă una, cea a lui Sari Saltuk Baba, omul sfânt care a luptat cu o sabie de lemn şi care, după moarte, a rugat ca trupul să-i fie pus într-unul din cele şapte coşciuge şi acestea să fie trimise apoi în şapte ţări sau ţinuturi, printre care şi… Moldova! Omul care a întemeiat, împreună cu un număr de câteva mii de turci selgiucizi şi famiile lor, cea mai veche aşezare turcească de pe teritoriul Dobrogei: Babadagul de azi! Istoriceşte, în anul 1246, după puternica ofensivă a mongolilor în Anatolia, odată cu moartea lui Gyaseddin Keyhüsrev al II-lea, între fiii săi Izzedin Keykavus al II-lea, Kiliçarslan al IV-lea şi Alaeddin Keykubad al II-lea se naşte o dispută pentru tron. Izzedin Keykavus, care este înfrânt în acest conflict, se refugiază împreună cu apropiaţii săi la împăratul bizantin, Mihail al VIII-lea Paleologul. Acesta din urmă, la cererea lui Keykavus de a-i oferi un teritoriu, îi oferă ţinutul Dobrogei, care, pe atunci, era, chipurile, mai puţin locuit. Astfel, între anii 1263-1264, o populaţie însemnată de turcmeni din zona Iznik şi Izmit, trecând prin Rumelia, se stabileşte în Dobrogea. Iar în fruntea acestor turcmeni se afla Sari Saltuk. Româneşte, un alt fel de descălecător!
Precum se observă, dacă este să silabisim adevărul istoric, acesta este mult mai complicat decât v-aţi putea imagina! Dar adevărul este spus de toţi, nu numai de către unii! Între învingători şi învinşi, va trebui să ştim (să încercăm) să alegem! Sau nu, dacă adevărul este la mijloc!
