PREMIERĂ la Teatrul ”N. Leonard”. Muzică, iubire şi atmosferă de Galaţi interbelic

PREMIERĂ la Teatrul ”N. Leonard”. Muzică, iubire şi atmosferă de Galaţi interbelic
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

"Amor cu parfum de altădată" face parte din seria spectacolelor dedicate împlinirii a 60 de ani de scenă lirică în urbea noastră


"Amor cu parfum de altădată" este premiera Teatrului Muzical "N. Leonard" care se va juca sâmbătă, 9 aprilie, începând cu ora 18,00, dar şi duminică, 10 aprilie, de la aceeaşi oră. Este vorba de un spectacol ce pendulează între teatru de revistă şi dramaturgie, cu şlagăre cu parfum interbelic, încurcături în dragoste, momente coregrafice şi proiecţii video care să întregească atmosfera vremurilor idilice în care spectatorii vor fi transpuşi timp de o oră şi jumătate.

Popasuri în care ne regăsim prin muzică

Ideea spectacolului aparţine regizorului Octavian Jighirgiu, cel care a mai montat, recent, pe scena liricului gălăţean, şi "Sunetul muzicii". Octavian Jighirgiu vine de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, este şeful Catedrei de Arta Actorului la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, membru al Centrului de Cercetare Arta teatrului. Actor cu premii în ţară şi turnee în străinătate, cu colaborări regizorale la Televiziunea naţională sau la televiziuni din Iaşi, Octavian Jighirgiu a jucat şi în filme. 

"Viteza în care trăim ne îndepărtează din ce în ce mai mult de plăcerea taclalei aşezate, de bucuria unei întîlniri directe între prieteni, de farmecul unei promenade în ţinuta de sărbătoare, de tihna admiratului naturii de pe o bancă. În acest “iureş spre nicăieri” avem şansa unor popasuri în care să ne reamintim de noi înşine. Ni le oferă arta. Un astfel de popas vă propun prin spectacolul “Amor cu parfum de altădată”.

Păţaniile protagoniştilor, asezonate cu sonorităţi din perioada interbelică şi îmbrăcate în haine vintage, redeschid pentru un ceas şi jumătate o fereastră spre aroma trecutului. Umorul, filtrat prin culori sepia, completează alături de dansurile specifice perioadei, tabloul unei epoci cu un parfum aparte. Recunosc că această construcţie scenică a fost o provocare, obligându-mă să-mi reevaluez şi să-mi reaşez graniţele gândirii regizorale. Propunerea mea este un balans între teatrul de revistă şi cel dramatic. Sper să fi armonizat cele două genuri", dezvăluie regizorul câte ceva despre ceea ce a încercat să pună în scenă.

Proiecţii cu imagini ale Galaţiului de altădată

Şlagărele vor fi interpretate de Mariana Pisică, Cristina Vasopol, Cristina Ionaşcu, Luminiţa Vologa, Anton Mihail, Ionuţ Negrişanu, Valentin Vasopol şi Adrian Mărginean, în timp ce protagonişti ai momentelor dramatice vor fi Paul Buţa, Radu Horghidan, Isabela Oancea, Viorica Mărăndici, Maria Miron şi Mitică Belciugan. Dirijor va fi Nicolae Mantu, coregrafia este semnată de Edi Stanciu, cel care a lucrat pentru mai multe televiziuni şi care nu este la prima colaborare cu Muzicalul gălăţean. Scenografia aparţine Danielei Drăgulescu, iar conceptul video lui Adrian Cozlac.

"Componenta video a spectacolului urmăreşte să redea patina specifică perioadei interbelice gălăţene. Proiecţiile video sunt realizate după un studiu amănunţit al arhivelor fotografice şi al elementelor arhitecturale, reconcepute într-un ansamblu nou, care serveşte textului", spune artistul vizual Adrian Cozlac despre ceea ce a urmărit prin proiecţiile sale.

"Anul acesta teatrul nostru împlineşte 60 de ani, prilej minunat pentru o retrospectivă muzicală. Am primit cu interes propunerea regizorului Octavian Jighirgiu, care inspirat de aerul patriarhal al zonei istorice în care îşi are sediul instituţia noastră, a iniţiat un spectacol  de revistă prin care reconstituie splendoarea unei epoci fascinante. În funcţie de vârstă, spectatorii vor rememora sau descoperi farmecul muzicii din perioada interbelică. "Zaraza", "Aprinde o ţigară" sau "Sărută-mă" sunt câteva melodii cântate cândva de Cristian Vasile şi preluate astăzi de soliştii noştri", precizează şi directorul Teatrului Muzical, Teodor Niţă.

Citit 2125 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Aprilie 2016 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.