Gheorghe Gurău - "Par şi impar", Editura "Axis libri", Galaţi, 2015
Se ştie prea bine că literatura adevărată nu este joc de noroc, că presupune mult talent, inspiraţie, lecturi diverse şi îmbelşugate şi, desigur, multă muncă. Ceea ce demonstrează fără doar şi poate în ultimul timp scriitorul Gheorghe Gurău, atât în general, cât şi în particular, prin una dintre cele mai noi apariţii de la editura "Axis libri", "Par şi impar", un volum de rondeluri remarcabile, gândit non-conformist, în două părţi, ultima parte fiind scrisă "în dulcele grai moldovinesc", alegerea titlului ducându-ne cu gândul la aluzia privind jocurile zeiţei Fortuna...
Gheorghe Gurău mizează de la început pe punctul său forte: umorul şi satira, într-un text care nu este chiar de la Sf. Ioan Evanghelistul, un „Rondel apocaliptic”, care se referă la apocalipsa românească cea de toate zilele... de tranziţie (p. 9): „Se-nchid oraşele de-a gata/ Lacăte enorme, zdrăngănit de fiare/ Blocuri prăfuite, lume târâtoare,/ Zgomotoasă se-nchide poarta…// Se înghesuie edilii şi se pare,/ vor să taie panglici cu lopata/ că se-nchid oraşele de-a gata/ Lacăte enorme, zdrăngănit de fiare…// O sirenă răguşită, biata/ Hârâie tristeţea ultimă suflare/ Vrea parcă s-anunţe marea închisoare/ Şi să plece unde ştie gloata…// Că se-nchid oraşele de-a gata…”.
Astfel, într-un fel, Gheorghe Gurău se înscrie în categoria rară a poeţilor militanţi, care ştiu să protesteze în felul lor împotriva nedreptăţilor de tot felul, având modele exemplare: „Nenea Iancu astăzi de ar fi trăit/ Ar fi avut de lucru, ar fi-avut de toate,/ Moftangii de-a valma, posturi ocupate/ De-alde coate-goale ce s-au pricopsit…// Ce mai de subiecte, lucruri necurate/ Caţavenci ori Ziţe de nestăvilit/ (…)// Trahanachi cu stele, zgomot clopoţit/ Şi birjari cu studii - asta echitate/ Amploiaţi la cârmă, vorbind de dreptate/ Hodoronca-tronca s-au îmbogăţit…” (p. 11). De altfel, I.L. Caragiale apare încă de vreo 2-3 ori, mascat sau nu… în aceste „de-ale rondelului” ale unui carnaval al spiritului deloc de neglijat!
Un „candidat” are şi el poemul lui: „Vizitează ţara asta-n lung şi lat/ Şi se dă de-a dura prin cuvinte…” (p. 82)!
Omul simplu este şi el luat în vizor (precum, de pildă, în „R.(ondelul) copilului patriot” sau „… unui servil”, şi exemple pot fi mai multe), semnalând că Marele Leviathan, Marele Peşte se împute nu numai de la cap!
„Caracterele” lui Jean de La Bruyère au „sosii” mai mult sau mai puţin delicate în pensionarul de rând, în omul informat, în servilul, în pesimistul, singuraticul, omul fericit, fariseul, chiar criticul literar ş.a., toţi portretizaţi fără mănuşi de către Gheorghe Gurău, care tot caută un… dragon pe măsura lui!
Un cuvânt aparte se cuvine pentru aşa numitele rondeluri-pastel, declanşatoare de senzaţii, amintiri, precum „… felinarului stingher”, „… florilor de măr”, „… florilor de tei”, „…ploilor de toamnă”, precum se observă, adevărate dedicaţii pentru ceea ce poate face omului existenţa mai plăcută, omului care deseori este un duşman al naturii: „Păcat că omul deseori e-n stare/ De a răni copacul fără vină/ Cu gest nesăbuit ca să reţină/ Aceste mângâieri de flori în soare” (p. 27)…
Demn de o antologie a genului este „Rondelul trist al lunii” (p.103): „Se rostogoleşte luna peste sat/ Galbenă ca paiul, tristă, obosită,/ Pe un cer cu stele plapumă cernită/ Şi îşi cată drum prin spaţiu-ntunecat…// Îşi întinde raze, pare despletită/ Etalându-şi faţa, tenul nefardat/ Se rostogoleşte luna peste sat/ Galbenă ca paiul, tristă, obosită…// Printre stele umblă pentru aşezat/ Şi odihnă-şi vrea în marea înnegrită/ Linişte deplină de Venus peţită/ Într-o noapte densă, plină de păcat…// Se rostogoleşte luna peste sat!”
Ruralul este, desigur, sursă de inspiraţie, existând uneori, ca la pagina 85, clipiri de ochi către „Clasici” ai genului, precum George Topârceanu (era să spun „Pasărea Colibri”!), deşi poate autorul se gândeşte şi la Germania pe care o vizitează din când în când: „Îmi place viaţa celor de la ţară/ dar nu şi ca să fiu agricultor/ Şi nu din pricină că nu-i uşor/ dar văd şi eu pe alţii cum se cară…// Din blocul nostru vor pleca de zor/ Mai toţi vecinii de etaj sau scară/ (…)// Dincolo vreau ca să trăiesc din vară/ Deşi vecinii-mi spun că am umor/ Voi face eu în ciudă tuturor/ Şi voi pleca, doar lumea n-o să moară…// Că-mi place viaţa de la „Ei” din ţară…”
Şi zicea asta un satiric care se pricepe la… riscul de ţară, existând şi un rondel al acestuia!
De o savoare aparte sunt pomenitele rondeluri în „dulşili grai moldovinesc”, unde model ar fi, de ce nu, ţinând cont de textul „de iarnă” de la pagina 163, un Ion Creangă… de dincoace şi de dincolo de Prut! Sunt şi neologisme care nu te duc neapărat cu gândul „Gâlceavî pi şer”, dar importante-s, nu-i aşa, rondeluri de vis precum cel de la p. 121: „O măligî mari, bulz, brînzî di oaie/ La şeaun oleacî di jumări paparî/ Focu’ la cotlon fumegând pe-afarî/ Sub şopronu’ cari apîrî di ploaie…// În gumari barbatu’ la surşeli carî/ Sî-ntreţânî focu’ aţăţat cu paie…// (…) Ograda-i o tinî, ţarna sî înmoaie/ A plâns şeru-ntruna pânî di cu sarî/ Adoarmi barbatu’, vai şi viaţî-amarî/ Şi viseazî omu’ la luna balaie…”
De vis pentru gurmanzi, bune pentru „Zdob şi Zdub”, pentru voie bună, bucurie! Chiar dacă, în aceeaşi notă (şi moralistă uneori) din prima parte, mai apare şi câte un „Rondel de mare durere” (sic!), unde, de fapt, o iubire non-conformistă este prinsă în focul zicerii poetice! Durerea fiind, de fapt, de râs! De râs, de ocară, tot pe ton şugubăţ, ca într-un poem „vecin”… durerii, la p. 174!
Bref, Gheorghe Gurău se întoarce la „Zidul” Poeziei, dar nu la cel al plângerii, ci la cel al bunei-dispoziţii, pentru o urzeală… a metaforelor, deloc numai binară! Pledoaria sa pentru „clasicism”, nu numai din cuvântul înainte al autorului, ci şi din conţinutul cărţii, este binevenită!
